Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Și Antony Blinken îl acuză pe Putin că a comis crime de război în Ucraina

La o zi după ce președintele american, Joe Biden, l-a numit pe Vladimir Putin criminal de război, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a transmis că este de acord cu acest lucru.

Citește aici LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina. Ultimele informații

Antony Blinken a spus, joi, că este de acord cu remarcile președintelui Joe Biden conform cărora, președintele rus, Vladimir Putin, este un „criminal de război”, deoarece forțele ruse continuă să atace zonele civile din Ucraina.

“Ei și-au intensificat bombardamentele împotriva voinței poporului. Ieri (miercuri- n.red.), președintele Biden a spus că, în opinia sa, în Ucraina au fost comise crime de război. Personal, sunt de acord. După atât de multe distrugeri în ultimele trei săptămâni, îmi este greu să trag concluzia că rușii fac altceva decât asta. A viza în mod intenționat civilii este o crimă de război”, a spus el, conform CNN.

Amintim că, miercuri, preşedintele american Joe Biden l-a catalogat pentru prima oară, drept un ”criminal de război” pe omologul său rus Vladimir Putin, care a lansat invazia rusă a Ucrainei.

Citește și
Soldați ruși
Analiză: Invazia rusă în Ucraina este într-un fel de „pauză operaţională”. Următoarele 10 zile vor fi decisive

”Este un criminal de război”, i-a spus Biden unei jurnaliste, care-l intervieva în timp ce pleca de la un eveniment consacrat luptei împotriva violenţelor conjugale, la Casa Albă.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a transmis că declarația lui Biden reprezintă o retorică inacceptabilă şi de neiertat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult