Serbia a decretat trei zile de doliu naţional după atacul armat dintr-o şcoală din Belgrad soldat cu 9 morţi
Înaltul responsabil sârb şi-a exprimat regretul profund cu privire la cea mai mare tragedie care a avut loc în Serbia şi în sistemul de învăţământ.
"Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinţilor lor. Sistemul de securitate a existat, funcţiona şi supravegherea video, a fost prezent şi agentul de pază al şcolii", a spus Ruzic.
În cadrul unei conferinţe de presă de după atacul armat de la şcoala primară "Vladislav Ribnikar", ministrul a spus că au fost suspendate cursurile de după-amiază şi că joi orele vor începe cu un minut de reculegere.
"În numele Ministerului Educaţiei al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia şi sistemul nostru educaţional în istoria recentă", a afirmat Branko Ruzic.
A plănuit atacul luni de zilePotrivit n1info, şeful poliţiei din Belgrad, Veselin Milic, a spus că la ora 08:42 s-a primit un apel la poliţie de la directorul adjunct al şcolii, care a transmis că au fost împuşcate mai multe persoane.
Potrivit lui Milic, dintre cei opt elevi ucişi şapte erau fete şi unul băiat, iar la faţa locului au fost găsite arme. Acesta a mai declarat că suspectul a plănuit atacul luni de zile.
Şeful poliţiei susţine că atacatorul plănuia să ucidă copii şi că avea chiar un plan pentru intrarea şi ieşirea din şcoală.
Potrivit naslovi, tatăl lui Kosta K., adolescentul suspectat de uciderea a nouă persoane la şcoala elementară "Vladislav Ribnikar", a fost arestat, miercuri, a declarat ministrul de Interne, Bratislav Gasic, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.