Semne de întrebare în cazul morții lui Jeffrey Epstein, miliardarul acuzat de trafic de minore
Your browser doesn't support HTML5 video.
Moartea omului de afaceri a fost catalogată drept sinucidere. Dar mai mulţi oficiali americani au cerut anchete, pentru a vedea cum a fost posibil să își pună capăt zilelor într-un penitenciar de maximă securitate.
Episodul vine la doar o zi după ce mii de documente, în care apar nume importante implicate în reţeaua lui Epstein, au fost făcute publice. Miliardarul american Jeffrey Epstein a fost găsit fără viaţă în celula din arestul federal la prima oră a dimineţii. Trupul neînsufleţit a fost transportat la un spital din apropiere, unde a fost declarat decesul.
Moartea lui vine la o zi după ce omul de afaceri a fost scos de pe lista celor supravegheaţi îndeaproape ca să nu se sinucidă. Mai mulţi oficiali americani au cerut anchete în acest caz.
Reporter: „E corect să ne gândim că poate ar trebui să fie o comisie de anchetă a Congresului care să stabilească ce s-a întâmplat acolo?”
Kristen Gillibrand, senator: „Da, ar trebui o anchetă."
Jim Mustian, jurnalist Associated Press: „Procurorul General al Statelor Unite, William Barr, a transmis un mesaj în care s-a declarat şocat de faptul că Epstein a reuşit să se sinucidă în arestul federal, în timp ce aştepta să fie judecat pentru acuzaţiile de trafic de persoane şi conspiraţie."
Controversa este cu atât mai mare cu cât ramificaţiile dosarului în care era cercetat Epstein cresc de la o zi la alta.
Jim Mustian, Associated Press: „Moartea lui Epstein a survenit la o zi după ce mai bine de 2.000 de pagini de documente au fost făcute publice într-un dosar civil, între care sunt câteva acuzaţii explozive care îl implică pe domnul Epstein alături de câţiva lideri proeminenţi ai lumii. În documente sunt menţiuni care fac referire şi la mai mulţi afacerişti americani."
Printre cei care apar în documentele publicate se numără prințul Andrew - fiul reginei Elizabeta a II-a a Marii Britanii. El ar fi participat la una sau mai multe dintre petrecerile organizate de Epstein, la care ar fi luat parte şi minore.
Jeffrey Epstein risca nu mai puţin de 45 de ani de închisoare pentru trafic de persoane şi conspiraţie. A fost acuzat că ar fi coordonat o reţea de minore pe care le-a adus din Florida în New York şi pe care le-ar fi plătit pentru servicii sexuale.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!