Şeful Wagner, filmat într-un subsol plin de cadavre ale luptătorilor săi: „Contractele voastre s-au încheiat”
În morga improvizată, lui Prigojin i se arată cadavre pe targă şi în saci mortuari. O grămadă de cadavre în saci poate fi văzută stivuită până la nivelul umerilor în colţul uneia dintre încăperi, iar Prigojin poate fi auzit spunând: „Contractul lor s-a terminat, vor pleca acasă săptămâna viitoare. Aceştia se pregătesc să fie trimişi. Cu toţii lucrăm în noaptea de Anul Nou. Aici zac luptătorii Wagner care au murit pe front. Acum sunt puşi în sicrie de zinc şi se vor întoarce acasă”, scrie The Guardian, conform News.ro.
Iar în timp ce mai multe cadavre sunt încărcate într-un camion, Prigojin poate fi auzit făcând urări de Anul Nou. Prigojin îi strigă pe oamenii care îngrămădesc cadavrele şi le spune: "La mulţi ani, oameni buni!".
Grupul Wagner a jucat un rol-cheie în ofensiva rusă împotriva Bahmut. Soldaţii ucraineni intervievaţi de „The Guardian” au spus că luptătorii Wagner au fost adesea folosiţi ca trupe de şoc în atacurile frontale asupra poziţiilor lor, în timp ce ruşii mobilizaţi recent sunt desfăşuraţi în roluri mai defensive.
În timp ce surse ucrainene şi bloguri militare ruseşti sugerează de mult timp că Wagner a suferit pierderi grele în asaltul care durează de luni de zile, imaginile şi comentariul lui Prigojin par să confirme că aceasta este realitatea.