Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șeful NATO, „absolut încrezător” că Ungaria va aproba aderarea Suediei la NATO la sfârşitul lunii februarie

Şeful NATO a declarat, vineri, că se aşteaptă ca parlamentul Ungariei să ratifice aderarea Suediei odată ce se va reuni în sesiune, la sfârşitul lunii februarie, eliminându-se astfel ultimul obstacol pentru ca ţara nordică să se alăture Alianţei.

Ungaria a devenit ultima ţară NATO care mai trebuie să dea undă verde din punct de vedere juridic aderării Suediei, după ce parlamentul turc a ratificat, marţi, cererea Stockholmului, iar preşedintele Tayyip Erdogan a promulgat, joi, legea, anunță Reuters, citată de News.ro.

Toţi cei 31 de membri ai NATO trebuie să ratifice aderarea unei ţări candidate înainte ca aceasta să poată adera cu drepturi depline la alianţă.

Jens Stoltenberg, secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, a declarat că premierul ungar Viktor Orban l-a asigurat în cadrul unei convorbiri telefonice în această săptămână că susţine aderarea Suediei.

Șeful NATO se bazează pe Ungaria

"S-a precizat clar că parlamentul va lua în discuţie acest subiect imediat ce se va reuni, iar mesajul este că parlamentul va susţine apoi ratificarea aderării Suediei", a dezvăluit Stoltenberg.

Citește și
soldati NATO
NATO a început cel mai mare exerciţiu de la Războiul Rece încoace: Steadfast Defender 2024

"Mesajul pe care l-am primit este că parlamentul se va reuni din nou la sfârşitul lunii februarie, aşa că trebuie să aşteptăm acest lucru", a adăugat el.

"Dar sunt absolut încrezător şi mă bazez pe Ungaria că ratificarea aderării Suediei va fi făcută imediat ce parlamentul se va reuni din nou, la sfârşitul lunii februarie", a punctat şeful NATO.

"Aderarea Suediei la NATO va face NATO mai puternică şi ne va face pe toţi mai siguri", a comentat Stoltenberg în declaraţii făcute reporterilor la sediul NATO.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult