Șeful diplomației nord-coreene nu va participa la reuniunea Adunării Generale a ONU
În ultimii trei ani, Ri a participat la întâlnirile la nivel înalt ale Adunării Generale a ONU. Coreea de Nord apărea într-un proiect de program din iulie pe lista ţărilor care vor lua cuvântul, fiind reprezentată la nivel ministerial, dar agenda revizuită comunicată vineri indică o scădere a nivelului de reprezentare a Phenianului.
Este de aşteptat aşadar ca ambasadorul nord-coreean pe lângă Naţiunile Unite să se adreseze pe 30 septembrie adunării formate din 193 de oficiali de pe întreg mapamondul, reuniţi la New York timp de o săptămână, urmând să fie penultimul vorbitor ce se va adresa audienţei.
SUA încearcă să impulsioneze reluarea negocierilor cu Phenianul pe dosarul nuclear. Consiliul de Securitate a aprobat în unanimitate înăsprirea sancţiunilor impuse Coreei de Nord din 2006 în încercarea de de a bloca finanţarea programelor sale nucleare.
Misiunea Coreei de Nord la ONU încearcă să diminueze importanţa absenţei de la lucrările de anul acesta ale Adunările Generale a ministrului său de externe Ri, negociator şef în dosarul nuclear, susţinând că, în trecut, Phenianul a fost reprezentat la niveluri diferite.
SUA nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a face comentarii.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!