Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şefa Comisiei Europene: 100 de milioane de doze de vaccin pe lună vor ajunge în UE din aprilie

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se aşteaptă ca un număr semnificativ de doze de vaccin să devină disponibile în Uniunea Europeană începând de luna viitoare, transmite luni dpa.

"Din aprilie încolo, cantităţile s-ar putea dubla din nou conform planurilor producătorilor, aceasta şi pentru că noi vaccinuri urmează să fie aprobate", a declarat Von der Leyen ediţiilor de luni ale cotidianelor locale Stuttgarter Zeitung şi Stuttgarter Nachrichten, în comentarii văzute anticipat de dpa.

Şefa executivului european se aşteaptă la "o medie de circa 100 de milioane de doze pe lună în al doilea trimestru, un total de 300 de milioane până la sfârşitul lui iunie".

Potrivit celor două publicaţii, aceasta ar însemna că numai Germaniei îi vor reveni 20 de milioane de doze lunar, ceea ce ar presupune capacităţi semnificativ mai mari de vaccinare.

De la începerea campaniei de imunizare, la sfârşitul lui decembrie 2020, circa 7,3 milioane de doze de vaccin au fost administrate în Germania, potrivit cifrelor date publicităţii vineri de Institutul Robert Koch pentru controlul bolilor.

Citește și
tineri
Tot mai mulți tineri suferă emoțional din cauza pandemiei. Medicii le recomandă să facă sport

Din cei aproape 5 milioane de oameni vaccinaţi, ceva mai puţin de jumătate au primit deja a doua doză.

Până în prezent, Uniunea Europeană a aprobat vaccinuri de la trei producători - Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca. Joi, este de aşteptat ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să aprobe şi vaccinul producătorului american Johnson&Johnson.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult