Secretarul general ONU denunță războiul „absurd” din Ucraina, la șase luni de la invazia Rusiei
„Ziua de astăzi marchează o bornă tristă şi tragică. Mii de civili au fost ucişi şi răniţi, printre care sute de copii. Lumea a văzut încălcări grave, comise fără nicio responsabilitate, ale legilor internaţionale privind drepturile omului şi ale dreptului umanitar internaţional'”, a declarat Guterres, transmit AFP şi DPA.
Secretarul general al ONU spune că este „profund îngrijorat” de activităţile militare din jurul centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare de acest fel din Europa.
„Luminile de avertizare clipesc. Orice nouă escaladare a situaţiei ar putea conduce la autodistrugere”, spune oficialul ONU.
Antonio Guterres a cerut trimiterea unei misiuni de experţi la această centrală, sub conducerea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
Pe de altă parte, reprezentantul Naţiunilor Unite este pesimist în legătură cu o eventuală încheiere a războiului din Ucraina.
„În pofida progreselor în domeniul umanitar, luptele din Ucraina nu arată semne de încheiere - cu noi potenţiale zone de escaladare periculoasă care apar'', a mai spus Antonio Guterres, conform Agerpres.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început în data 24 februarie 2022. Atunci, Rusia a lansat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei.
Moscova susține că este vorba despre o „operaţiune militară specială” de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.