Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Se dau lupte grele în Severodonețk. Rușii încearcă să înconjoare din toate părțile reduta ucraineană

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ofensiva rusească în Donbas este una dintre cele mai mari din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace. O spune chiar ministrul ucrainean de Externe.

Forţele ruse sporesc presiunea pe diferite fronturi, din Luhansk, unde încearcă să încercuiască trei localităţi de importanţă strategică, în primul rând Severodoneţk, care este bombardat haotic, după cum spune guvernatorul local. Rușii au cucerit și un oraşel din Doneţk. „Îşi agaţă cârpa pe clădirea administrativă”, a declarat șeful administraţiei militare ucrainene, referindu-se la steagul Rusiei.

Zi şi noapte, bombele cad pe frontul din Luhansk, în estul Ucrainei. În unele zone ale frontului, forţele locale sunt nevoite să se retraga și să se regrupeze, în fața avansului rușilor care trimit și forțe suplimentare.

La Severodoneţk, unul dintre puţinele orase mai mari din Luhansk aflate încă sub controlul forţelor ucrainene, ruşii au intrat deja în suburbii, unde se dau lupte grele.

Şi încearcă să împresoare reduta ucraineană. Oraşul este asediat şi bombardat cu înverşunare, haotic după cum spune guverantorul local, aşa cum a fost şi la Mariupol. La fel ca în oraşul port, din sud - la Severodoneţk, apărătorii şi-au fortificat poziţiile în zona industrială.

Citește și
LIVE UPDATE Război în Rusia, ziua 79. UE alocă 195 de miliarde de euro pentru a opri importurile rusești de energie
Ucraina intră în a patra lună de război. Regiunea Lugansk din Donbas, aproape complet invadată de ruşi

„Aproape peste tot vezi semnele războiului, semnele devastărilor. Acest sat avea 3.000 de locuitori. Cei mai mulți dintre ei au reuşit să plece”, a raportat un jurnalist Sky News.

La doar câteva zeci de metri un labirint de tranşee asigură poziţiile de apărare.

Un buncar este loc de adăpost şi refugiu pentru luptători. Chiar şi în clipele grele, sub focul inamic, nu se gândesc la ei... „(Ruşii) comit masacre încearcă să distrugă viaţa. Nimeni nu a distrus vreodată Donbas aşa cum o fac ruşii acum. Nu avem încotro decât să luptăm. Să luptăm şi să câştigăm. Să ne eliberăm pământul şi poporul”, a spus Volodimir Zelenski.

Rezistenţa ucrainenilor în est depinde, în mod vital, de armele occidentale, numărul şi ritmul în care sunt aduse pe linia frontului. Acestea sunt primele imagini, în acţiune, cu tunuri autopropulsate Cezar donate de Franţa.

Însă ruşii susţin în fiecare zi că lovesc depozite în care s-ar afla aramament greu livrat din Occident.

„Temându-se de înfrângerea trupelor ucrainene, Occidentul a organizat urgent livrarea de armament letal. Au lansat o campanie pe scară largă de dezinformare a comunităţii internaţionale în privinţa adevăratelor cauze ale crizei. Consilieri militari şi angajaţi ai unor companii militare private sunt trimişi în Ucraina, la fel ca mercenarii străini, care sunt mai mulţi de 6.000”, a declarat ministrul rus al Apărării.

La Moscova, propagandiştii susţin că victoria rusă în Ucraina este o victorie pentru întreaga omenire!

„Toţi cred că noi vom pierde şi că Vestul va câştiga. Ei nu înţeleg că e imposibil. E pur şi simplu imposibil, nu se va întâmpla niciodată. Ori câştigăm noi, ori totul se va termina rău pentru întreaga omenire. Nu contează ce se va întâmpla şi cum ne purtăm, confruntarea noastră (cu Vestul) va dura toată viaţa”, a spus redactorul-șef de la Russia Today.

„Occidentalii spun: "(ucrainenii) nu vă întâmpină cu flori". Ba da, o fac, în masă... În pofida fricii lor, ei ne întâmpină cu drag și ne vor întâmpina și mai cu drag când vor înțelege că nu vom pleca niciodată de acolo”, a spus un realizator TV și propagandist.

S-au împlinit trei luni de la începutul operațiunii speciale în Ucraina, aşa cum numeşte Putin războiul neprovocat pe care l-a pornit. Iar locuitorii din capitala ţării, Kiev, îşi plâng compatrioţii ucişi. Pe o placă comemorativă este actualizat mereu un bilant cumplit al victimelor din randul populatiei civile.

În Mariupolul distrus de săptămâni de bombardamente sălbatice, în jur de 200 de trupuri neînsuflețite au fost găsite sub dărâmături în subsolul unui bloc, potrivit unui consilier al primarului.

Dar şi luptătorii plătesc un tribut greu. La Harkov, după respingerea inamicului din zonă, a aparut un cimitir întreg pentru soldaţii ucraineni căzuţi în luptă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult