Scumpirea gazelor duce la faliment sticla de Murano, o industrie de 1.000 de ani. De ce furnalele trebuie să meargă non stop
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele câteva zeci de furnale de pe insula unde maeştrii veneţieni au transferat producţia de sticlă în urmă cu multe secole trebuie să funcţioneze non-stop, altfel sticla se sparge.
Însă preţul gazelor naturale folosite de aceste cuptoare a crescut chiar şi de cinci ori în ultima perioadă.
Un atelier de sticlărie de talie medie, precum cel al lui Simone Cenedese, consumă 12.000 de metri cubi de gaze naturale în fiecare lună pentru ca cele şapte furnale ale sale să lucreze la temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius timp de 24 de ore pe zi. Furnalele sunt închise doar o dată pe an, pentru lucrări de mentenanţă, în perioada lunii august
Gianni De Checchi, preşedintele Asociaţiei Artizanilor Veneţieni: "Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu vom găsi soluţii la aceste preţuri anormale, întregul sector al sticlei de Murano va fi în grav pericol. Câteva afaceri au anunţat deja că sunt forţate să pună lacătul pe uşă, cel puţin pentru o perioadă. Dar, riscul este ca altele să se închidă definitiv, în special afacerile mici care trec printr-o perioadă grea" .
Pentru un business de dimensiuni medii, factura la gaze variază între 11 şi 13.000 de euro pe lună. Însă asta doar pe baza contractelor cu preţuri fixe, dar care au expirat pe 30 septembrie.
”Nicio mașinărie nu poate face ce facem noi”
Acum, din cauza volatilităţii de pe piaţă, afaceriştii se aşteaptă ca în luna octombrie factura la gaze să ajungă la 60.000 de euro. Iar dincolo de asta, teama cea mai mare este că această criză ar putea duce la dispariţia unei tradiţii ce a rezistat mai bine de 1.000 de ani.
Simone Cenedese, antreprenor: ”Valoarea acestei tradiții, a acestei istorii și a acestei culturi este de neprețuit. Este dincolo de valoarea economică a industriei sticlei din Murano, care poate fi comparată cu orice industrie din Europa. Dar, peste cei 1.000 de ani de istorie nu se pot opri din cauza problemei gazelor, cum este cea cu care ne confruntăm acum".
Cei cinci meşteri sticlari din acest atelier lucrează cu o precizie "coregrafică", pentru a onora o comandă pentru 1.800 de ornamente pentru Crăciun ce trebuie să ajungă în Elveţia.
Davide Cimarosti, meşter sticlar: "Obiectele făcute manual vor rezista în timp. Nicio maşinărie nu poate face ce facem noi".
Chiar dacă lucrează în pierdere, oamenii de afaceri din domeniu spun că nu pot majora prea mult preţurile, pentru că asta ar însemna să nu mai primească noi comenzi.
Dar artizanii rămân totuşi optimişti şi speră că situaţia de pe pieţele internaţionale se va calma până la finele anului, chiar dacă unii specialişti cred că volatilitatea preţurilor va persista până la primăvară.