Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Schelet de acum 500 de ani, descoperit în râul Tamisa. Obiectul care a dus la identificarea bărbatului

Scheletul unui bărbat care a trăit în urmă cu 500 de ani a fost descoperit pe fundul râului Tamisa.

 Ceea ce i-a surprins, însă, pe arheologi este că acesta era încălțat cu niște cizme înalte din piele, care au rămas aproape intacte, informează CNN și The Guardian.â

Descoperirea a fost făcută în sudul Londrei, când arheologii lucrau la un tunel de 5,4 miliarde de dolari care va transporta apa reziduală și pe cea de ploaie - apă care în prezent se devarsă în râu.

Potrivit arheologilor, bărbatul ar fi trăit la sfârșit de secol XV sau la început de secol XVI și ar fi lucrat ca pescar sau marinar.

Specialiștii au ajuns la această concluzie întrucât în dinastia Tudorilor, pielea era un material foarte scump, astfel că e puțin probabil ca o persoană să fi fost îngropată cu cizme de piele în picioare.

Citește și
Arheologie
Descoperire importantă pentru lumea creștină făcută de arheologi în Betleem. FOTO

„Studiind cizmele, am putut colecta informații importante despre viața de zi cu zi a unui bărbat care a trăit acum 500 de ani. Datorită acestui obiect, putem înțelege mai bine cum și-a câștigat traiul în acele condiții grele, dar și cum ar fi murit. Este un privilegiu să studiem ceva atât de rar și personal. Ciudat este că nu se purtau cizme înalte în perioada medievală, ci mai degrabă pantofi sau ghete. Dacă vă uitați la tablouri, la portrete sau la manuscrise, o să vedeți că foarte puține persoane purtau cizme”, a explicat Beth Richardson, specialistă la firma care se ocupă de acest proiect.

Astfel, arheologii au tras concluzia că bărbatul purra cizme care îi ajungeau până la genunchi pentru că lucra în apropiere de râu, în port sau pe barcă. Și minerii purtau astfel de cizme în respectiva perioadă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult