Scandal în Mexic, după ce o găină a fost sacrificată în Senat, ofrandă unui zeu al ploii
Scena inedită era difuzată pe reţelele sociale ale Parlamentului, însă transmisiunea a fost întreruptă după ce un participant, pe fundalul sonor al bătăilor de tobe, a tăiat gâtul găinii pentru a-i aduna sângele într-un recipient.
Ceremonia era organizată de senatorul Adolfo Gomez, membru al partidului Morena aflat la putere, cu convocare pe reţelele instituţionale ale Senatului.
Însă, în seara aceleiaşi zile, instanţele de conducere ale camerei parlamentare s-au delimitat de această iniţiativă, atribuind întreaga răspundere senatorului.
Puterea legislativă „nu susţine în niciun caz faptele raportate şi va lua măsurile disciplinare pertinente împotriva senatorului responsabil”, potrivit unui comunicat.
Gomez s-a justificat invocând vechi tradiţii. Constituţia mexicană stipulează că trebuie „respectate tradiţiile popoarelor de origine” ale ţării, a subliniat el în faţa jurnaliştilor.
Asociaţii de apărare a animalelor au amintit în schimb că sacrificarea şi relele tratamente faţă de animale sunt interzise în Ciudad de Mexico.
Organizaţia Anima Naturalis Mexico a anunţat pe reţeaua socială X că va depune plângere împotriva senatorului şi că va organiza joi o manifestaţie în faţa Senatului, pentru a cere demisia lui.
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 25-04-2024 10:53