Sătul de Tenerife, un evadat căutat de 11 ani în Austria s-a predat de dorul țării sale
Într-un comunicat difuzat luni, poliţia precizează că bărbatul în vârstă de 64 de ani s-a prezentat în gara din Salzburg în noaptea de sâmbătă şi a spus că este un fugar care a ajuns cu trenul din aeroportul din Munchen (Germania).
Fugarul a asigurat că a petrecut ultimii zece ani şi jumătate în insulele Canare spaniole şi că vrea să se întoarcă acasă pentru că în "Tenerife nu mai este la fel de frumos ca înainte şi a trăit acolo suficient", potrivit comunicatului poliţiei.
El a spus de asemenea că îi era dor de ţara sa şi că vrea să-şi petreacă bătrâneţea acasă.
Agenţii au verificat că într-adevăr bărbatul fugise dintr-o închisoare din Austria Inferioară, în estul ţării, prin urmare autorităţile judiciare l-au trimis la o închisoare din Salzburg.
Deocamdată nu s-a informat despre motivele condamnării sale şi nici cum a reuşit să fugă, însă, potrivit televiziunii publice ORF, la momentul evadării îi mai rămânea de ispăşit mai puţin de jumătate de an de închisoare.
Potrivit ORF, fuga din închisoare în Austria nu e pedepsită cu o pedeapsă suplimentară, astfel încât deţinutul îşi va putea efectua restul de condamnare după care va fi eliberat.