Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Șase luni de război în Fâșia Gaza. SUA și-au pierdut răbdarea. Blinken: Dacă nu vedem schimbări vom face noi schimbări

Your browser doesn't support HTML5 video.

La 6 luni de la declanșarea războiului din Gaza relațiile dintre SUA și Israel sunt tot mai încordate.

Președintele american i-a cerut premierului israelian, într-o convorbire telefonică, o încetare imediată a focului în Gaza.

E cea mai semnificativă schimbare de ton a administrației americane, de la începutul conflictului. Într-o convorbire telefonică, președintele american Joe Biden i-a transmis premierului israelian Netanyahu că atacurile aeriene asupra voluntarilor și întreaga situație umanitară din Gaza sunt de neacceptat.

E cel mai dur mesaj lansat de Casă Albă, până acum, către Israel. La începutul acestei săptămâni, au fost ucişi în Gaza, într-un bombardament aerian israelian, 7 voluntari străini, care făceau parte din ONG-ul umanitar World Central Kitchen.

Asociaţia hrănea sinistraţi în diverse părţi ale globului lovite de războaie. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Naţional Security Council: ”Președintele Biden a subliniat că încetarea imediată a focului e esențială pentru a stabiliza și a îmbunătăți situația umanitară și pentru a-i proteja pe civilii nevinovați. Și i-a cerut premierului (Netanyahu) să dea mandat negociatorilor săi pentru a încheia o înțelegere cât mai repede și să aducă ostaticii acasă„. Și secretarul de stat Antony Blinken a declarat că Israelul trebuie să ia măsuri rapid și a lansat chiar o amenințare voalată. Antony Blinken: ”În legătură cu politica noastră în Gaza, pot spune asta: dacă nu vedem schimbările pe care vrem să le vedem, atunci vor fi schimbări în politica noastră proprie”. Blinken nu a precizat la ce politici se referă, dar Statele Unite oferă în fiecare an ajutoare militare în valoare de miliarde de dolari către Tel Aviv. Luni, administrația Biden a autorizat transferul a peste 2000 de bombe către armata israeliană. De partea cealaltă, premierul Netanyahu nu a comentat deocamdată poziția luată de oficialii de la Casa Albă, dar a subliniat faptul că Statele Unite ar avea tot interesul ca Israelul să-și îndeplinească toate obiectivele în Gaza.

Situația e complicată și de amenințările Iranului, care a promis răzbunare pentru recentul atac israelian în Damasc, în care au fost ucişi mai mulți ofițeri iranieni de rang înalt. Benjamin Netanyahu: ”Acesta e un război mai amplu. Războiul nostru e războiul vostru, victoria noastră e victoria voastră. Și, dacă nu vom câștiga, asta va avea implicații enorme pentru securitatea americană și pentru viitorul nostru comun”. Netanyahu nu a răspuns oficial la solicitările americanilor, dar Tel Aviv-ul a aprobat redeschiderea unui punct de trecere a frontierei în nordul Gâzei și va deschide, temporar, și portul Așdod, din sudul țării, pentru transporturile umanitare.

Premierul israelian a recunoscut că cei șapte voluntari ai World Central Kitchen, uciși de curând în Gaza, au fost bombardați din greșeală. Asta, deși reprezentanții ONG-ului susțin că atacul ar fi fost premeditat.

În cele aproape 6 luni de război, peste 190 de voluntari și-au pierdut viața în Gaza și în Cisiordania.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult