Șase copii cu vârste între șapte luni și cinci ani, găsiți într-o pivniță abandonată din Austria
Autoritățile i-au luat pe toți șase copii din piviniță și i-au predat serviciilor sociale. Poliția nu a identificat și documentele acestora, însă se crede că aceștia sunt britanici.
S-a descoperit că cei șase copilași trăiau alături de un austriac de 54 de ani și de soția acestuia în vârstă de 40 de ani. Despre bărbat se crede că ar fi un susținător ar teoriilor conspirației.
Copiii au fost găsiți cu implicarea serviciilor sociale, sesizate de vecinii din zonă care, în ultimele săptămâni, au auzit de mai multe ori glasuri de copii și au devenit îngrijorați.
Serviciile sociale au început astfel verificările în orășel. Bărbatul care îi închisese pe copii în pivniță ar fi fi atacat doi asistenți sociali cu spray cu piper, după care s-a baricadat în casă. Incidentul a necesitat intervenția poliției, care i-a și găsit pe cei șase copii închiși în pivniță.
Când polițiștii au intrat în pivniță, i-au găsit pe cei șase minori într-un spațiu în care erau depozitate mai multe arme.
Se crede despre bărbatul care i-ar fi închis pe copii în pivniță că face parte dintr-o grupare extremistă de dreapta.
Poliția a ajuns la concluzia că cei șase copii locuiau de câteva luni în pivnița care fusese vândută unei companii britanice. Locul fusese renovat, având uși, ferestre, apă curentă, electricitate și camere de supraveghere. Cu toate acestea, poliția a constatat că mediul nu era potrivit pentru niște copii, din cauza igienei precare.
Conform DailyMail, viceprimarul din Obritz ar fi declarat referitor la cazul acestor copii că bărbatul care i-a închis i-ar fi mărturisit la un moment dat că „are zece copii și că vrea o pivniță pentru fiecare”.