Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-au izolat de coronavirus, dar a apărut o altă epidemie. Drama trăită în Asia

Izolarea impusă pentru a stopa răspândirea noului coronavirus a dus la înmulțirea cazurilor de febră dengue în sud-estul Asiei, scrie Bloomberg.

Boala mortală, transmisă prin mușcătura de țânțar, a alertat autoritățile din mai multe țări.

În Singapore, au fost înregistrate câte 165 de cazuri pe zi, între 7 și 13 iunie, iar autoritățile au vorbit despre cel mai mare focar din istorie. În total, de la începutul anului până pe 15 iunie, au fost aproape 11.200 de cazuri.

În Indonezia, miercuri, au fost raportate pentru acest an aproape 65.000 de cazuri, cu 60% mai mult decât anul trecut, în aceeași perioadă.

În Bali, sunt 9.000 de infecții, iar în Malaezia, numărul săptămânal de cazuri a ajuns la 1.927, potrivit ministrului Sănătății. Îmbolnăvirile au crescut și pentru că sezonul ploios este mai lung decât de obicei anul acesta.

Citește și
Epidemie fără precedent de febră Dengue în Bangladesh
Epidemie fără precedent de febră Dengue: sunt zeci de morți și mii de pacienți în spitale

Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că restricțiile de mobilitate impuse în timpul pandemiei de coronavirus au împiedicat curățarea locurilor unde pot apărea țânțari, scrie Bloomberg.

”Deși nu s-a prezentat nicio dovadă clară, izolările s-ar putea să fi creat un mediu unde țânțarii să interacționeze mai mult cu populația decât în alte locuri”, a spus și Camerom Simmons, profesor universitar din Australia, care a studiat epidemia de febră dongue din Vietnam.

Cel mai mare pericol pentru răspândirea aceastei boli este din iunie până în octomrie.

Și anul trecut, febra dengue a provocat mari probleme. Un focar a izbucnit în Bangladesh.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult