Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a anunțat noul guvern din Franța. La vremuri noi, tot noi

Noul guvern din Franța, sub conducerea lui Michel Barnier, a fost anunțat sâmbătă seara, după săptamâni de tergiversări. Prima sarcină a guvernului francez este adoptarea bugetului.

Executivul francez este format din 39 de miniştri.

Jean-Noël Barrot (MoDem, centru), în vârstă de 41 de ani, care a deţinut funcţia de ministru al afacerilor europene în guvernul precedent, a fost numit sâmbătă şef al diplomaţiei franceze.

Sebastien Lecornu, fidel susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, a rămas în funcţia de ministru al apărării, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Aceste două funcţii aparţin a ceea ce se numeşte în mod tradiţional "domeniul rezervat" şefului statului, asupra căruia acesta are un cuvânt de spus.

Culoarea echipei lui Barnier se înclină clar către dreapta, familia politică din care provine şi şeful guvernului. Singura figură de stânga este noul ministru al justiţiei, Didier Migaud, un fost socialist retras din politica activă şi necunoscut publicului larg.

Citește și
Mbappe
Gruparea PSG, obligată să-i plătească 55 de milioane de euro lui Kylian Mbappé. Care este motivul

Conservatorul radical Bruno Retaileau a fost numit în fruntea Ministerului de Interne.

Figură a dreptei liberal-conservatoare inflexibile, Bruno Retailleau, în vârstă 63 de ani, preia un minister cheie cu care intenţionează să pună în aplicare tripticul său preferat: "ordine", "autoritate" şi "fermitate".

Deputata Anne Genetet, cunoscută până acum pentru activitatea ei în domeniul apărării şi diplomaţiei, a fost propulsată în fruntea Ministerului Educaţiei Naţionale.

Pentru cea mai expusă poziţie din guvern, într-un moment în care Franţa este vizată de o procedură europeană pentru deficit excesiv, Michel Barnier a ales un duo necunoscut publicului larg: Antoine Armand pentru economie, finanţe şi industrie, pe de o parte, şi Mathieu Lefevre, pe de altă parte, pentru buget.

Stânga a promis deja o moţiune de cenzură împotriva noului executiv. "Barnier nu are niciun viitor", a declarat sâmbătă liderul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, chiar înainte de anunţarea noului guvern.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult