Gruparea PSG, obligată să-i plătească 55 de milioane de euro lui Kylian Mbappé. Care este motivul

62459298
Profimedia

Comisia juridică a Ligii de Fotbal Profesionist din Franţa a obligat gruparea Paris Saint-Germain să plătească 55 de milioane de euro cerute de Kylian Mbappé ca salarii neplătite pentru perioadele aprilie, mai şi iunie 2024.

În hotărârea sa, comisia consideră că PSG nu i-a plătit „în mod greşit” fostului său atacant „elementele salariale prevăzute în amendamentul la contractul de muncă încheiat între cele două părţi la 21 mai 2022”, un amendament aprobat de LFP.

Conducerea PSG estima că are un acord verbal cu Kylian Mbappé în cazul în care acesta părăseşte clubul fără nicio taxă de transfer. La rândul său, atacantul a replicat că termenii acestui acord verbal nu au fost respectaţi de PSG, deoarece şi-a văzut timpul de joc redus drastic după ce şi-a anunţat plecarea la sfârşitul sezonului.

PSG are la dispoziţie o săptămână pentru a plăti

După ce a audiat miercuri avocaţii ambelor părţi şi a încercat o mediere, pe care Kylian Mbappé a refuzat-o, comisia juridică a decis că niciunul dintre probele din dosar nu era de natură să dovedească „fie formarea unui acord rezultat din oferta făcută” de Mbappé, precizând că „oferta fiind caducă”, „fie un drept din partea Paris Saint-Germain de a nu plăti componentele salariale prevăzute în contract”.

În consecinţă, comisia juridică a LFP a ordonat PSG să plătească ceea ce îi datorează fostului său jucător în termen de o săptămână: 55 de milioane de euro, corespunzând salariului din ultimele trei luni ale jucătorului la Paris şi bonusurilor de etică corespunzătoare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62472884
Nadia Comăneci, după scandalul de la sol, de la JO: „Sper să se găsească o soluţie”

Nadia Comăneci, prezentă joi la Adunarea Generală a COSR, a declarat că speră să se găsească o soluţie astfel încât cele trei gimnaste, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Jordan Chiles, să primească o medalie după concursul de la sol.

62474246
Declarațiile lui Jordan Chiles despre controversa privind medalia de bronz de la JO: „E vorba despre culoarea pielii mele”

Jordan Chiles se destăinuie în primul său interviu despre cum a afectat-o decizia de a-i retrage medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

62482269
Ciprian Tătărușanu s-a retras din fotbal cu un mesaj emoționant. „Am început acum 30 de ani și astăzi mă opresc”

S-a retras singurul portar român care a aparat la Milan. Fostul căpitan al naționalei, Tătărușanu și-a încheiat cariera la 38 de ani.

Recomandări
Grindeanu simion inquam gc
Analist: PSD și AUR s-ar putea „cupla” peste șase luni. Până atunci, social-democrații stau cu sabia deasupra capului premierului

PSD s-ar putea “cupla” cu AUR într-o formă sau alta, după cele șase luni în care social democrații, aflați la guvernare, vor sta “cu sabia, securea sau ghilotina” deasupra capului premierului Luca Niculescu.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.