Rușii susțin că au depistat urme de explozibili pe o navă care s-a aflat în portul Reni
Într-un comunicat publicat pe site-ul său, FSB a precizat că navei BMO River, care făcea o cursă între portul turcesc Sinop şi Rostov pe Don din Rusia, i s-a ordonat să părăsească apele ruseşti, notează Reuters, citată de News.ro.
FSB a precizat că nava a intrat de două ori, în iunie şi iulie, în portul ucrainean Reni de la Dunăre.
Acesta a fost al doilea anunţ de acest fel al Moscovei din această săptămână în legătură cu o navă străină care se îndrepta spre Rusia pentru a lua cereale.
FSB declarase luni că a găsit urme de explozibili pe o altă navă care plecase din Turcia şi se îndrepta spre Rostov pe Don.
Săptămâna trecută, Rusia s-a retras din acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, care a permis Ucrainei să transporte grâne în siguranţă din porturile sale sudice. După ce s-a retras din acord, Moscova a declarat că va considera că toate navele care călătoresc spre Ucraina ar putea transporta încărcături militare.
Rusia a bombardat cu drone, în cursul nopţii de duminică spre luni, portul Reni din Ucraina, aflat peste Dunăre de Galaţi, ţintind depozite cu cereale. A fost pentru prima oară când Rusia a atacat infrastructurile ucrainene de la Dunăre, după ce Moscova s-a retras, în urmă cu o săptămână, din Acordul de la Istanbul care permitea exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră. Dunărea devine în aceste condiţii o rută de export a cărei importanţă creşte, la fel şi calea terestră.
O navă românescă a fost avariată în urma atacului rusesc care a vizat portul ucrainean Reni, a anunţat marţi MAE precizând că nava a suferit avarii minore şi şi-a continuat deplasarea şi că nu există cetăţeni români răniţi în atacurile atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.