Ruşii din estul Ucrainei condamnă la închisoare pe viaţă un soldat ucrainean, acuzat că a ucis civili la Mariupol
Oleg Kolmicevski a fost considerat vinovat că a dat ordin să fie „reţinuţi şi ucişi civili observaţi în apropierea poziţiilor de luptă”, informează AFP, citată de Agerpres.
Alţi doi soldaţi ucraineni, Dmitri Dobrovolski şi Aleksandr Romaşin, au fost condamnaţi la câte 30 de ani de închisoare, a comunicat Comitetul de Anchetă efectuează principalele investigaţii din Rusia.
Autorităţile ruse consideră că cei trei militari sunt vinovaţi de uciderea a opt civili între 24 februarie şi 12 aprilie 2022.
Alţi trei soldaţi ucraineni fuseseră condamnaţi pe viaţă marţi de un tribunal din regiunea Doneţk, ocupată de Rusia, tot pentru omoruri la Mariupol.
Armata rusă s-a confruntat cu o rezistenţă ucraineană acerbă, în special din partea batalionului Azov, iar după un asediu prelungit a distrus în mare măsură oraşul ucrainean Mariupol, unde şi-au pierdut viaţa mulţi civili - numărul nu este cunoscut exact, dar este probabil uriaş, menţionează AFP.
Rusia consideră Ucraina singura vinovată şi respinge acuzaţiile de crime de război la adresa forţelor armate ale Moscovei. Justiţia rusă a condamnat în ultimele luni tot mai mulţi prizonieri ucraineni acuzaţi de diferite infracţiuni.