Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rușii au lansat peste 60 de rachete Grad asupra orașului Nikopol. Mesajul Ucrainei pentru Occident

Your browser doesn't support HTML5 video.

Rușii au lansat, joi, peste 60 de rachete Grad asupra orașului Nikopol, aflat pe malul drept al Niprului, peste drum de centrala nucleară Zaporijia.

Forțele Moscovei și-au poziționat deliberat lansatoarele acolo, convinse de faptul că ucrainenii nu vor riposta. De altfel, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică atrage atenția că centrala cea mai mare din Europa este scăpată de sub control și cere permisiunea pentru o inspecție.

În tot acest timp, autoritățile germane pregătesc populația pentru 17 grade în apartamente, la iarnă.

Speriati de o posibilă criză energetică în această iarnă, germanii au epuizat stocurile de calorifere electrice din magazine. După ce vânzările au sărit cu 35% față de prima jumătate a anului trecut, comerciantii spun că nici furnizorii lor nu mai au calorifere și nu sunt siguri că vor face rost de altele până în noiembrie.

Sunt așadar cu atât mai agasante pretextele invocate de Moscova pentru a întârzia creșterea fluxurilor de gaze prin Nord Stream 1. Restituirea către Rusia a unei turbine - declarată de Moscova "esenţială funcţionării gazoductului", - este "imposibilă" din cauza sancţiunilor, susține Gazprom. După ce a reparat turbina, Canada a trimis-o în Germania, dar Moscova spune că ar fi trebuit să fie expediată direct Rusiei şi acuză compania Siemens de încălcarea contractului.

Citește și
Iluzionistul Uri Geller i-a transmis lui Vladimir Putin că va opri războiul nuclear cu puterea minţii sale
Iluzionistul Uri Geller i-a transmis lui Vladimir Putin că va opri războiul nuclear cu puterea minţii sale

SOT Olaf Scholz, cancelarul Germania: "Turbina e aici, o vedeți și poate fi livrată rapid. Trebuie doar ca partea cealaltă să spună că are nevoie de ea. Și să furnizeze informațiile necesare transportului către Rusia. Toate celelalte documente sunt gata. Și atunci nimic n-ar mai obstrucționa fluxul de gaze".

Lipsa turbinei este unul din motivele invocate de Moscova pentru diminuare livrărilor de gaze prin Nord Stream 1, conductă care, de săptămâna trecută, funcţionează doar la 20% din capacitate.

Pe de alta parte, declarațiile lui Gerhard Schroeder - până de curând membru al consiliului de administrație al Gazprom și prieten cu Vladimir Putin - despre cât de ușor ar putea negocia un armistițiu, l-au infuriat pe Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "În general vorbind, mi se pare dezgustător când foști lideri ai unor state europene puternice, cu valori europene solide, lucrează pentru Rusia, care a declarat război împotriva acestor valori".

De altfel, Kremlinul a limpezit ce fel de negocieri ar accepta.

Dmitri Peskov, ​purtătorul de cuvânt al Kremlinului: "În primul rând, Schroeder nu și-a exprimat nicio dorință de a deveni mediator. În al doilea rând, Rusia a fost și rămâne pregătită să rezolve problema ucraineană pe cale diplomatică, dar în propriile condiții".

În acest timp, pe front, forțele ucrainene înaintează spre orașul ocupat Herson, după ce au recucerit zeci de așezări din regiunea cu același nume.

Nic Robertson, jurnalist CNN: "În timpul contraofensivei, forțele ucrainene estimează că doar aici au ucis 50 de ruși și au rănit alți 100".

"Rusia este peste tot, nu există granițe"

În școala devastată din sat...

Nic Robertson, jurnalist CNN: "Trupele ruse au lăsat un mesaj pe tabla dintr-o sală de clasă. Scrie: 'Rusia este peste tot, nu există granițe'".

Forțele ruse simt tot mai mult presiunea sistemelor Himars și, potrivit experților britanici, ar fi poziționat reflectoare radar piramidale în apă, în apropierea podului Antonivski, recent avariat, și lângă podul de cale ferată recent deteriorat din apropiere. Ambele traverseaza râul Nipru în regiunea Herson. Reflectoarele radar sunt probabil folosite pentru a ascunde podul de echipamentele de ochire ale rachetelor Himars.

Satele sunt în continuare bombardate, fără cruțare.

Alex Rossi, jurnalist Sky News: "Acum sunt lupte înverșunate pe frontul din sud. În ultima oră, am auzit sunetele tirurilor de artilerie, aproape fără încetare. Acolo sunt pozițiile ucrainene, unde vedeți fumul de la explozii, la șirul acela de copaci. Satele de aici sunt aproape pustii".

Nicăieri nu mai ești în siguranță, spun puținii săteni care au mai rămas în Șevcenko.

Sătean: "Bombardează, bombardează de pe mare. Sunt două incendii, puteți vedea. Nu e zi să nu ne bombardeze".

Ucrainenii vor mai mult armament greu

După șase luni de război, echipamentele militare distruse în lupte, carbonizate și ruginite, fac parte din peisaj. Linia frontului în această parte ocupată a Ucrainei nu s-a schimbat, semnificativ, de la începutul invaziei ruse.

Roman "Unchiul Roman" Hryshchenko, comandantul Brigăzii 127 de Apărare Teritorială: "Ne trebuie mai mult armament greu. Lumea trebuie să înțeleagă că, acum, soldații ucraineni protejează Europa și întreaga lume de demonul care a atacat Ucraina".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult