Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ruşii au deschis focul la un protest împotriva invadatorilor, în Ucraina. Cinci oameni au fost răniţi. VIDEO

Ruşii au deschis focul asupra manifestanţilor care protestau faţă de invadatori, în localitatea Nova Kahovka, din regiunea Herson, în tentativa de a-i dispersa pe ucraineni, informează News.ro, care citează Interfax Ucraina.

Potrivit unor martori, ruşii au tras asupra oamenilor şi au folosit grenade asurzitoare pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Au fost rănite cinci persoane.

 

În ciuda agresiunii soldaţilor ruşi, ocrainenii au refuzat să plece din stradă. Ei le cer ruşilor să plece acasă.

La protest participă mii de oameni, potrivit imaginilor din social media.

Într-o altă regiune din sudul ţării, ingineri ucraineni se grăbeau să repare duminică o conductă de gaz avariată de forţele ruse, ceea ce a dus la stoparea furnizării de gaze naturale în unele părţi din sud-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de Reuters.

Inginerii au oprit conducta pentru a preveni scurgerile de gaz, a adăugat el, menţionând că presiunea gazului era în scădere şi că ar urma să înceteze complet spre sfârşitul zilei.

Kirilenko a declarat că toată porţiunea între oraşul Vuhledar, din regiunea Doneţk, şi portul Berdiansk va rămâne fără gaz cât timp se fac reparaţii la conductă. Distanţa dintre cele două oraşe este de 117 kilometri, potrivit Agerpres.

"Lucrăm din greu să rezolvăm această problemă cât mai repede cu putinţă", a spus Kirilenko.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult