Rusia va reacționa dacă țările europene vor refuza să plătească gazele naturale în ruble
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar acest conflict ar putea duce chiar la oprirea gazelor rusești.
Președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat băncii centrale din Rusia, Guvernului și Gazprom să prezinte în cel mult două zile propuneri de proceduri pentru plata gazului în ruble din partea țărilor "neprietenoase", inclusiv cele europene.
„Nimeni nu va furniza gaz gratis, este imposibil, și poate fi plătit doar în ruble. Companiile trebuie să înțeleagă că trebuie să cumpere ruble pentru monedele lor, pentru euro sau dolar și să plătească pentru gaz în ruble. Practic, nimic nu se schimbă”, a spus purtătorul de cuvânt al președinției ruse.
Declarația vine la scurt timp după ce statele G7, adică marile economii ale lumii, au anunțat că vor refuza cererea lui Vladimir Putin, în acord cu ceea ce au declarat și liderii Uniunii Europene săptămâna trecută.
„Toți miniștrii G7 au agreat că aceasta ar fi o încălcare unilaterală și evidentă a contractelor existente. Toți au subliniat încă o dată că toate contractele în vigoare sunt valabile și companiile ar trebui să le respecte. Plata în ruble nu e acceptabilă”, a declarat ministrul german de al Energiei.
„Cred că vine ca o măsură de fapt de redresare a rublei, pentru că până la urmă se aplica legea cererii și a ofertei, știm cu toții că rubla s-a prăbușit foarte mult la Bursa de la Moscova”, a declarat un expert în energie.
Rusia va reacționa dacă țările europene vor refuza să plătească în ruble, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. N-a spus însă dacă asta ar putea însemna și oprirea livrărilor de gaz rusesc în țările occidentale.
Însă Uniunea Europeană și-a propus deja să reducă importurile de gaz rusesc cu două treimi anul acesta. Vor ajunge în curand 15 miliarde de metri cubi de gaz din Statele Unite ale Americii, conform acordului de săptămâna trecută. Și asta pe lângă 22 de miliarde livrate deja anul trecut și 10 anul acesta. În plus, Germania a încheiat un acord cu Qatar pentru gaz lichefiat, la care se adaugă și alte surse, precum Australia sau Azerdadjan.
„Dacă aceste surse vor putea livra mai multe gaze naturale pentru a suplini importurile rămâne de vazut. Trebuie menționat însă și că măsurile propuse de Comisia Europeană nu au vizat atât de mult reducerea consumului în regim de urgență. Vorbim de niște consumatori interuptibili de urgență care într-un caz în care se sistează complet importurile își pot reduce activitatea și astfel să și reușim să umplem repozitele pentru iarna următoare și nici să nu fie afectați consumatorii casnici”, a spus un alt expert în energie.
România este momentan al doilea cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, așa că nu ar fi misiune imposibilă să ne descurcăm fără gaz rusesc.
Consumul total al țării este de aproximativ 11 miliarde si jumatate de metri cubi de gaz, din care importăm peste 20%, adică în jur de 2,5 miliarde.
În curând începe exploatarea gazului din Marea Neagra, lângă Midia, deci de aici am putea avea până la un miliard de metri cubi de gaze suplimentar anual, care ar înlocui partial gazul rusesc.
În plus, am mai putea primi și gaz lichefiat azer, american sau din alte surse. Ar ajunge la noi de la terminalele din Grecia, prin interconectorul Grecia-Bulgaria, care ar urma sa fie gata anul acesta.
În cazul în care gazul pe care îl vom primi nu va fi suficient, ar putea fi întreruperi pentru marii producători industriali, conform legii. Ori CET-urile din marile orașe ar putea trece parțial, pentru scurte perioade de timp, la utilizarea păcurii în loc de gaz.