Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia susține că a interceptat două avioane de recunoaștere ale SUA deasupra Mării Negre

Armata rusă a ridicat miercuri de la sol un avion de vânătoare Su-27 pentru a intercepta două avioane de recunoaştere americane care se apropiau de frontiera rusă deasupra Mării Negre.

'La 5 august, mijloacele ruseşti de supraveghere a spaţiului aerian au detectat deasupra apelor neutre ale Mării Negre două ţinte aeriene care se apropiau de graniţa de stat a Federaţiei Ruse', a indicat Centrul naţional pentru apărare de la Moscova, citat de Interfax.

'Pentru interceptarea ţintelor, un avion de vânătoare Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Districtului militar Sud a fost ridicat de la sol', conform comunicatului.

Un aparat de tipul Su-27 a interceptat un avion RC-135 şi un P-8A Poseidon ale forţelor aeriene americane, potrivit TASS.

După ce avioanele americane s-au îndepărtat de graniţa rusă, Su-27 a revenit la bază, informează agenţiile de presă rusă.

Citește și
SU-27
Conflict diplomatic între Suedia și Rusia, din cauza avion rus de luptă

'Întregul zbor al Su-27 a decurs strict în conformitate cu regulile internaţionale de utilizare a spaţiului aerian. Avioanele americane de recunoaştere nu au fost lăsate să se apropie de frontiera Federaţiei Ruse', a mai indicat Centrul naţional pentru apărare de la Moscova, citat de Interfax.

Anterior, armata rusă a afirmat că avioane ruseşti au interceptat aparate de recunoaştere a SUA deasupra Mării Negre în 23, 24, 27 şi 31 iulie. De fiecare dată, au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare Su-27, conform Ministerului Apărării rus.

'Avioanele militare ale SUA şi-au intensificat activităţile de recunoaştere deasupra Mării Negre în apropierea graniţelor ruseşti. Aceasta nu va rămâne fără reacţie', a declarat miercuri pentru Interfax vicepreşedintele Comisiei pentru apărare din Duma de Stat (camera inferioară), Andrei Krasov.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult