Rusia, gata să reia negocierile de pace cu Ucraina. Kievul nu va ceda teritorii Moscovei în schimbul liniștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Lumea nu poate fi condusă de forța brută”, a spus și președintele ucrainean în mesajul său pentru Forumul economic mondial de la Davos.
Zelenski a cerut din nou sancțiuni maxime pentru Rusia, inclusiv un embargou pentru petrol. Dar, sfidător Vladimir Putin susține că economia rusă se descurcă destul de bine cu toate sancțiunile occidentale. Pe de altă parte, preşedintele Biden, care se află în vizită în Japonia, a spus că America va apăra Taiwanul în cazul unei agresiuni militare din partea Chinei.
Vladimir Putin s-a întâlnit luni cu loialul s[u aliat, liderul Belarusului Alexandr Lukaşenko, la Soci.
„În pofida tuturor dificultăților, aș vrea să remarc că economia rusă rezistă sancțiunilor și rezistă destul de bine”, a spus Putin.
Plata în ruble pentru gazul rusesc va intări moneda rusă, a mai spus Putin.
„Le mulțumim (Occidentului) pentru că ne-au împins spre propriul progres. Avem o piață vastă, avem resurse, avem tehnologie, ne descurcăm... În ceea ce privește efectele pentru ei, este clar că au subestimat totul. De aceea au inflație, scumpiri si toate celelalte. Și totuși, dau vina pe Putin pentru toate relele”, a declarat Lukașenko.
„Rusia trebuie să plătească multă vreme pentru barbarismul său în Ucraina, în termenii sancţiunilor impuse de Statele Unite şi aliaţii lor”. Aşa a spus preşedintele Biden, care se află în vizită în Japonia. Recent, Biden a comparat invazia lui Putin în Ucraina cu o potenţială invazie a Chinei în Taiwan.
Reporter: Sunteţi dispus să vă implicaţi militar pentru a apăra Taiwanul, dacă se va junge la asta?
Biden: Da.
Reporter: Chiar sunteţi?
Biden: Acesta este angajamentul pe care ni l-am luat. Susținem politica "O singură China", susținem tot ceea ce am făcut în trecut, dar asta nu înseamnă că Beijingul are jurisdicția de a intra în Taiwan și de a folosi forța pentru a prelua controlul Taiwanului. Aşadar, suntem cu fermitate alături de Japonia şi alte naţiuni pentru a nu permite să se întâmple asta. Ei deja flirtează cu pericolul, chiar acum, zburând atât de aproape (avioane care au simulat un atac asupra Taiwanului) și toate manevrele pe care le-au întreprins. Dar Statele Unite au un angajament (pentru Taiwan).
Comentariile preşedintelui Biden riscă să provoace şi mai multă furie la Beijing, care a avertizat, în repetate rânduri, America în privinţa sprijinului acordat Taiwanului. Mai ales că pare o reaşezare a aşa-numitei politici de "ambiguitatea strategică" în privinţa Taiwanului, în încercare de a diminua riscul unei confruntări directe cu Beijingul, care revendică insula cu 23 de milioane de locuitori, guvernată independent, ca fiind o parte a teritoriului său.
„China își exprimă nemulțumirea și puternica opoziție față de remarcile SUA. Taiwanul este o parte inalienabilă a teritoriului chinez. Chestiunea Taiwanului este pur o afacere internă a Chinei în care nu se poate amesteca nicio forță externă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.
Pe de altă parte, războiul din Ucraina domină agenda Forumului economic de la Davos. O delegație ucraineană, condusă de ministrul de Externe, se afla în stațiunea elvețiană. Iar președintele Zelenski s-a adresat, prin conferință video, încă de la deschiderea forumului economic.
„Nu așteptați loviturile fatale. Nu așteptați ca Rusia să folosească arme speciale, chimice, biologice, sau, Doamne ferește, nucleare. Nu lăsați să se creze o imagine în mintea agresorului că lumea nu va riposta destul. De aceea sanacțiunile trebuie să fie maxime”, a spus Zelenski.
Niciun oficial rus şi nicio companie din Rusia nu participă la adunarea internaţională a responsabililor politici şi economici. Iar Casa Rusia, locul folosit în ultimii ani pentru promovarea ţării, la Davos, a fost rebotezată "Casa crimelor de război ale Rusiei". Și prezintă acum o expoziţie care înfăţişează distrugerile invaziei din Ucraina.
Negociatorul-șef rus Vladimir Medinski a declarat că Rusia e gata să reia tratativele de pace cu Ucraina, el insistând că suspendarea acestora s-a produs din cauza Kievului. În replică, guvernul de la Kiev spune că nu poate accepta niciun acord de pace cu Moscova care să presupună cedarea de teritorii.
„Ne vrem teritoriile înapoi și vrem să se pună capăt acestui război. Dar cum și când se va întâmpla asta depinde de momentul în care va avea loc discuția cu Putin”, a mai spus Zelenski.
Propaganda se împleteşte cu ameninţările la Moscova.
„Dacă este executată o lovitură nucleară asupra Marii Britanii - vreau să subliniez, numai dacă am fi obligaţi, în nicio circumstanţă nu ne dorim asta şi facem tot ce putem ca aşa ceva să nu se întâmple - dar, o singură rachetă Sarmat ar distruge toată Marea Britanie în două minute. De asta au ei nevoie? Să-i lăsăm pe ei să răspundă. Spre regretul nostru, posibila aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, faptul că blocul NATO se apropie tot mai mult de graniţele noastre, ar putea să ne aducă mai aproape de un dezastru nuclear”, a transmis un deputat rus.