Rusia, dispusă să declare o încetare a focului marți, dacă forțele ucrainene depun armele și părăsesc Mariupol
Batalioanele forţelor ucrainene şi mercenarii străini ar putea părăsi în siguranţă oraşul spre zonele controlate de Kiev marţi dimineaţă printr-un coridor, a declarat general-maior Mihail Mizinţev din cadrul Ministerului Apărării rus. "Tuturor celor care depun armele li se garantează viaţa", a anunţat el, care a precizat că armata rusă este dispusă să declare o încetare a focului la ora locală 09:30, marţi, 5 aprilie, "exclusiv din motive umanitare", transmite Agerpres.
Pentru aceasta, forţele ucrainene trebuie să declare la rândul lor o încetare a focului începând cu ora locală 06:00, să depună armele şi să părăsească Mariupolul, afişând steagul alb, pe o rută convenită în prealabil, în direcţia regiunii Zaporojie, controlată de Kiev. Între orele 10:00 şi 13:00 combatanţii ucraineni trebuie să părăsească oraşul în direcţia localităţii Manguşa, "fără arme şi fără muniţii". Propunerea rusă include forţele armate ucrainene, batalioanele de apărare teritorială şi mercenarii străini, dar nu sunt menţionate unităţile ucrainene ultranaţionaliste.
Un efort reînnoit va fi asemenea depus pentru evacuarea civililor şi a cetăţenilor străini marţi din oraş, a susţinut generalul rus, care a acuzat că, în ultimele zile, partea ucraineană a împiedicat în mod repetat oamenii să fie scoşi din Mariupol. Informaţia nu a putut fi verificată în mod independent.
Mariupol, oraş în care mai rămân circa 100.000 de persoane, potrivit estimărilor, se află sub asediul trupelor ruse şi al miliţiilor separatiste de câteva săptămâni. Potrivit primăriei, în oraşul asediat ar fi murit circa 5.000 de persoane.
În raportul său de luni aseară, Ministerul Apărării rus a declarat că a distrus două depozite de muniţii şi un depozit de combustibil, precum şi două posturi de comandă în noi atacuri.
Potrivit ministerului, separatiştii proruşi au avansat 2 kilometri în regiunea Lugansk. Potrivit Rusiei, 90% din regiunea Lugansk nu mai este sub control ucrainean.
Printre altele, Ministerul Apărării ucrainean a declarat că se aşteaptă la noi atacuri ale forţelor ruse asupra oraşului asediat din est Harkov, potrivit unui purtător de cuvânt luni seară.
Trupele ruse se pregătesc să cucerească oraşul, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Oleksandr Motuzianîk pentru ziarul Ukrainska Pravda, citat marţi de DPA.