Rusia consideră că vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan reprezintă "o provocare" și își exprimă sprijinul pentru China
"Nu putem spune cu certitudine în acest moment dacă va ajunge sau nu acolo, dar totul despre acest turneu și posibila vizită în Taiwan este pe deplin provocator", a declarat, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează Reuters.
La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat că această vizită este o încercare provocatoare a Washingtonului de a exercita presiuni asupra Chinei, cu care Rusia a încheiat un parteneriat puternic în ultimii ani.
"Considerăm o posibilă vizită a lui Pelosi în Taiwan… o altă acțiune provocatoare a Statelor Unite, menită să exercite presiuni suplimentare asupra Beijingului. Rusia confirmă principiul 'o singură China' și se opune independenței insulei sub orice formă", a spus Zaharova.
Nancy Pelosi este așteptată să ajungă marți seară în Taiwan, în cadrul unui turneu asiatic, început luni la Singapore.
Beijingul consideră insula Taiwan ca parte a teritoriului său, care urmează să fie reunificată, cu forţa, dacă este necesar, şi a avertizat în mod repetat Washingtonul împotriva unei vizite a lui Pelosi, care ar fi percepută drept o provocare majoră.
Sursa: Reuters
Etichete: Rusia , dmitri peskov , taiwan , nancy pelosi
Dată publicare: 02-08-2022 16:27