Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia avertizează dur România, după ce SUA au anunțat întărirea prezenței militare în zonă

Rusia critică dur decizia Statelor Unite de a suplimenta numărul de militari din România și avertizează că va lua măsuri care vor viza țările care găzduiesc trupe americane.

„În urma deciziei Pentagonului de a-și întări prezența militară în Polonia și în alte state baltice, mai mulți oficiali americani au vorbit despre redirecționarea unor trupe retrase din Germania în România. SUA nu ascunde faptul că aceste măsuri sunt luate pentru a întări așa-zisa Axă Nord-Sud, de la Marea Baltică la Marea Neagră, linie care va „ține în loc” Rusia, România fiind un punct important pentru proiectarea puterii în regiunea Mării Negre”, a declarat Maria Zakharova, ministrul de Externe rus.

Ministrul de Externe rus consideră că există un trend de poziționare a trupelor Statelor Unite și NATO în apropierea granițelor Rusiei și definește această măsură drept „o politică a Statelor Unite”.

„Înseamnă că vor exista permanent trupe ale Statelor Unite și aliaților în Europa de Est, în locuri unde nu au mai fost niciodată trupe”, a declarat Zakharova.

Ministrul a declarat că în cazul în care vor fi puse în aplicare, aceste decizii vor pune în pericol Actul Fondator al NATO din 1997, în special articolul care prevede „obligația de a nu staționa trupe de combat substanțiale în noile state membre ale alianței”.

Citește și
Zuckerman: ”România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare”. Ce spune Trump despre țara noastră
Zuckerman: ”România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare”. Ce spune Trump despre țara noastră

„Toate acestea dovedesc că SUA și aliații NATO intenționează să creeze un „arc de tensiune” de-a lungul liniei de contact cu Rusia, în detrimental intereselor de Securitate europene”, a declarat ministrul de Externe.

De asemenea, Rusia a anunțat că va răspunde în mod corespunzător acestor „provocări”.

„Acest lucru trebuie luat în considerare , printre altele, de capitalele est-europene care găsesc în mod constant noi moduri de a incita rusofobia prin susținerea soldaților americane. Îi avertizăm să cântărească cu grijă toate riscurile și să ia în considerare serios consecințele”, a declarat ministrul de Externe.

Zuckerman: ”România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare”

 

„România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare”, a anunțat ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, la începutul lunii august.

Înaltul oficial a declarat că președintele Trump recunoaște că„Statele Unite nu au un prieten mai bun decât România”.

„Sunt sigur că mulți dintre voi ați auzit recent că România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii noastre politici strategice de apărare. România este aliat cheie în această politică strategică. Flancul de sud-est al Europei va fi pe deplin protejat de orice influență malignă. România este unul dintre pilonii și partenerii vitali din strategia de apărare a Statelor Unite și a NATO. România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”, a declarat ambasadorul SUA la Consiliul din România al Ligii Navale a Statelor Unite, care a avut loc la Eforie Nord.

Zuckerman a mai spus că „România nu are un prieten mai bun decât Statele Unite. Președintele Trump și cu mine recunoaștem că Statele Unite nu au un prieten mai bun decât România”, într-un discurs postat pe site-ul Ambasadei SUA la București.

„România este gazdă a unei prezențe rotaționale de aproape 1,000 de soldați americani și a amplasamentului sistemului Aegis Ashore la Deveselu, un element cheie al sistemului de apărare al Europei. Prețuim foarte mult parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite, precum și importanța Alianței NATO. Suntem mândri să fim prezenți în regiunea Mării Negre ca parte a angajamentului nostru pentru pace, securitate și prosperitate în regiune și nu numai”, a mai afirmat Zuckerman.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult