Rusia ar fi plănuit să atace Japonia în 2021, conform unor surse din interiorul FSB. Ce au de împărțit cele două state
Publicația americană Newsweek menționează că e-mailul datat pe 17 martie a fost trimis de un agent supranumit „Wind o change” (n.trad. – Vântul schimbării) lui Vladimir Osechkin, un activist rus pentru drepturile omului care conduce site-ul anticorupție Gulagu.net și care este acum exilat în Franța.
Astfel, agentul FSB îi scrie des lui Osechkin, exprimându-și astfel furia și nemulțumirea din interiorul FSB cu privire la războiul pe care Vladimir Putin l-a provocat în Ucraina, la data de 24 februarie.
Igor Sushko, directorul executiv al Wind of Change Research Group, o organizație non-profit cu sediul la Washington, a tradus corespondența din rusă în engleză de când aceasta a început la 4 martie. El a împărtășit toate e-mailurile în întregime pentru Newsweek, inclusiv memoriul din 17 martie.
Scrisoarea a fost publicată de Osechkin și analizată de Christo Grozev, un expert în FSB. Acesta a declarat că a arătat scrisoarea "la două contacte reale (actuale sau foste) ale FSB", care nu au avut "nicio îndoială că a fost redactată de un coleg".
În august 2021, Rusia "se pregătea destul de serios pentru un conflict militar localizat cu Japonia", a declarat agentul FSB într-un e-mail trimis lui Osechkin în martie.
Agentul FSB a sugerat că, în schimb, Rusia a ales să invadeze Ucraina câteva luni mai târziu.
"Încrederea că țările vor intra în stadiul de confruntare acută și chiar de război era mare. De ce a fost aleasă Ucraina pentru război în cele din urmă este o alegere pentru ca alții să răspundă", au scris aceștia.
Agentul FSB menționa printre rândurile sale că Moscova pregătise un atac cibernetic la adresa Japoniei, în timp ce mașina de propagandă a Rusiei a fost, de asemenea, inițiată, cu un efort uriaș pentru a-i cataloga pe japonezi drept "naziști" și "fasciști".
Rusia și Japonia nu au semnat niciun acord de paceUn tratat de pace care să pună capăt în mod oficial celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost niciodată semnat de Rusia și Japonia, în mare parte din cauza disputelor legate de un grup de insule revendicate de Japonia, dar ocupate de Rusia.
Insulele Kunashiri, Etorofu, Shikotan și Habomai din lanțul insulelor Kuril au fost confiscate de URSS la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Tokyo revendică insulele ca fiind "teritoriile sale nordice", iar problema a tensionat relațiile dintre Rusia și Japonia de-a lungul timpului.
Potrivit denunțătorului, o "piatră de poticnire-cheie" între Moscova și Tokyo este reprezentată de Insulele Kurile.
Datorită amplasării lor între marea insulă japoneză Hokkaido și peninsula rusă Kamchatka, insulele oferă o serie de avantaje militare și politice.
"Pentru Japonia, există aici o piatră de temelie a geopoliticii sale moderne: statutul său de învins în cel de-al Doilea Război Mondial îi împiedică încă pe japonezi să aibă o forță militară oficială, un serviciu de informații externe și o serie de alte lucruri. Pentru Țara Soarelui Răsare, returnarea Insulelor Kuril ar însemna de fapt o revizuire (sau chiar o anulare) a statutului său postbelic", se mai arată în scrisoare.
De partea cealaltă, spune agentul FSB, insulele în cauză reprezintă pentru Moscova drept „o mendă de schimb”. "Regatul Ceresc (China) ia foarte negativ orice încercare de revizuire a acordurilor postbelice, iar o potențială victorie a Tokyo în disputa privind Insulele Kurile este inacceptabilă pentru Beijing. Este atât de inacceptabil încât China ar complica cu ușurință viața Rusiei pentru că ar face un astfel de ‘cadou’".
Denunțătorul a precizat că fostul prim-ministru japonez Shinzo Abe punea deja, la acea vreme, un accent puternic atât pe încercarea de a "negocia" cu Rusia în problema Insulelor Kurile, cât și pe reformarea serviciului de informații al țării.
"Din punct de vedere istoric, serviciile de informații militare ale Japoniei au fost întotdeauna la un nivel înalt, dar după înfrângerea din al Doilea Război Mondial au fost pur și simplu desființate la cererea învingătorilor", conform documentului.
Propaganda rusă anti-Japonia și experimentele niponilor pe soldați sovieticiÎn august 2021, FSB a declasificat informații grafice despre modul în care cetățenii sovietici au fost torturați de serviciile speciale japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Denunțătorul FSB a declarat că serviciul a fost însărcinat cu lansarea unei "campanii de informare împotriva Japoniei în societatea rusă".
Materialul declasificat a inclus date din interogatoriul lui Otozo Yamada, un general al Armatei Imperiale Japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Inițial, încă din 8 august, mass-media rusești au fost destul de zgârcite în comentariile lor privind știrile: au susținut că Japonia se pregătea de război cu URSS încă din 1938, că se puneau la cale planuri de atac, că se făceau diversiuni etc.", a scris denunțătorul.
"Dar pe 16 august, presa rusă a explodat literalmente în același timp, discutând documentele declasificate pe un ton complet diferit: Japonezii ar fi efectuat experimente biologice teribile pe prizonierii sovietici și i-ar fi tratat extrem de rău pe prizonierii sovietici. Detaliile despre păduchii de ciumă care au fost folosiți pentru a tortura prizonierii au fost mâzgălite peste tot. Russia Today, principala portavoce a propagandei internaționale, s-a alăturat și ea".
În e-mailul cu pricina, denunțătorul a inclus mai multe link-uri de la mass-media pro-Kremlin pe această temă, inclusiv unul intitulat "Cum a salvat URSS lumea de războiul biologic pe care îl pregătea Japonia" și altul intitulat "Dovezi ale pregătirilor Japoniei pentru război cu URSS declasificate".
Un raport al RBC, publicat la 20 august 2021, citând documentele FSB declasificate, afirmă că au fost efectuate experimente pe prizonieri într-un lagăr de concentrare din regiunea Harbin și că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, "japonezii au testat arme bacteriologice și ‘noi substanțe chimice otrăvitoare’ pe aceștia".