Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia anunţă că a doborât 51 de drone ucrainene deasupra teritoriului rus

Ministerul rus al Apărării anunţă duminică doborârea a 51 de drone ucrainene, în noaptea de sâmbătă spre duminică, deasupra teritoriului rus, relatează AFP.  

În total 18 drone au fost interceptate în regiunea Tambov, un oraş situat la aproximativ 400 de kilometri de frontiera cu Ucraina, iar 16 în sectorul oraşului de frontieră Belgorod, anunţă într-un comunicat postat pe Telegram ministerul.

Celelalte drone au fost doborâte în regiunile Oriol, Briansk, Lipeţk şi Voronej.

O dronă a fost interceptată în regiunea Kursk, unde trupe ucrainene poartă o ofensivă terestră din august şi în care deţin controlul asupra câtorva sute de kilometri pătraţi.

Rusia anunţă aproape zilnic că distruge drone ucrainene lansate împotriva teritoriului rus.

Citește și
Antonio Guterres, Vladimir Putin
Ambasadorul Ucrainei: Întâlnirea șefului ONU cu Vladimir Putin, în contradicție cu sprijinirea Curții Penale Internaționale

Kievul anunţă că desfăşoară aceste atacuri, care vizează adesea instalaţii energetice, ca răspuns la bombardamente ruse pe teritoriul ucrainean.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult