Rusia acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina. „Kievul se îndatorează pentru generaţii întregi”
Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a spus că Ucraina încearcă să obțină împrumuturi de miliarde de dolari pentru arme propuse de președintele american Joe Biden.
Volodin a pornit un atac și împotriva președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski, despre care a spus că „conduce ţara într-o groapă de datorii, “ conform Reuters, citat de News.
Cât a cerut președintele SUA Joe Biden pentru finanțarea apărării Ucrainei„Programul de împrumut şi închiriere (Lend-Lease) este un împrumut de mărfuri care nu este ieftin: multe generaţii viitoare de cetăţeni ucraineni vor plăti pentru toate muniţiile, echipamentele şi alimentele pe care le vor furniza Statele Unite,“ a spus Volodin.
Preşedintele american Joe Biden a cerut joi Congresului 33 de miliarde de dolari pentru a sprijini apărarea Ucrainei în faţa Rusiei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat parlamentariii să aprobe rapid cererea.
Solicitarea de finanţare a lui Biden include peste 20 de miliarde de dolari pentru armament, muniţii şi alte echipamente militare, precum şi 8,5 miliarde de dolari în asistenţă economică directă pentru guvernul ucrainean şi trei miliarde de dolari în ajutor umanitar.
Congresul a adoptat, joi, o legislaţie care invocă Legea de împrumut şi închiriere („Lend-Lease Act“) din 1941, propusă iniţial de preşedintele Franklin D. Roosevelt pentru a ajuta la înarmarea forţelor britanice care au luptat împotriva Germaniei Naziste.
Legea îi permite lui Biden să furnizeze arme cu împrumut Ucrainei, potrivit The New York Times.
Rusia, acuzată și ea la rândul ei că ar profita de pe urma invaziei sale a UcraineiAcuzațiile Rusiei vin după ce în ianuarie, openDemocracy dezvăluia că Rusia a petrecut o mare parte din ultimele două decenii investind în modernizarea echipamentului său de război.
Publicația britanică a scris atunci că Rusia ar avea nevoie să își recupereze costurile prin vânzări mai mari de arme.
„Un război ar ajuta în mod clar,“ a scris publicația, adăugând: „Orice înțelegere a acestei crize trebuie să ia în considerare că pe lângă toate celelalte lucruri, este o problemă de afacere: afacerea războiului.“