Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rusia a înregistrat peste 12.000 de cazuri de COVID-19, un număr record de la începutul pandemiei

Rusia a anunţat vineri o creştere record a cazurilor de COVID-19 - peste 12.000 -, cel mai mare număr zilnic după izbucnirea pandemiei de coronavirus, relatează dpa.

Cazurile înregistrate în ţară au crescut cu 12.126 faţă de ziua precedentă, numărul total al infectărilor ajungând la 1.272.238, a declarat un serviciu federal de monitorizare într-un comunicat.

Rusia se află pe locul patru la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de cazuri de coronavirus, după Statele Unite, India şi Brazilia.

Autorităţile ruse au sfătuit persoanele în vârstă şi alte grupuri aflate în categoria de risc să rămână acasă.

Oficialii ruşi au părut ezitanţi însă în ceea ce priveşte o revenire la măsurile de carantină aflate în vigoare la începutul acestui an, în condiţiile în care astfel de măsuri au afectat grav economia ţării aflată deja în dificultate.

Citește și
Kamceatka
Dezastru ecologic în Kamceatka. 95% din viața marină de pe fundul apei a fost eradicată

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că recenta creştere a numărului de cazuri de COVID-19 necesită o reacţie din partea autorităţilor, deşi nu a spus cu exactitate care anume.

"Această situaţie necesită anumite acţiuni, unele decizii, însă eu nu vă pot spune acum care anume", le-a declarat Peskov jurnaliştilor, citat de agenţia de ştiri rusă Interfax.

Rusia dispune de un vaccin împotriva coronavirusului care poate fi administrat pe bază de voluntariat. Vaccinul rămâne însă unul controversat în condiţiile în care reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice internaţionale susţin că acesta nu a fost testat suficient.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult