Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei
Citește aici LIVE UPDATE. Războiul din Ucraina. Ultimele informații
Astfel, joi steagul Rusiei a fost dat jos din fața instițuției.
“Salut decizia de a exclude imediat Rusia din Consiliul Europei tocmai luată de Consiliul de Miniștri. Nu este loc pentru Rusia în organismele europene, deoarece poartă un război barbar împotriva Ucrainei și comite crime de război”, a transmis ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba, pe Twitter.
Rusia a devenit membră a Consiliului Europei în 1996. În 2014, după ce Rusia a invadat și a anexat Crimeea din Ucraina și a sprijinit separatiștii din estul Ucrainei, precipitând un conflict sângeros, Consiliul a deposedat Rusia de drepturile sale de vot în Adunarea Parlamentară a Consiliului.
Apoi, la rândul săi Rusia a început să boicoteze Adunarea în 2016 și, începând din 2017, a refuzat să-și plătească cotizațiile anuale de membru către Consiliu.