Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ruinele unui sat din Italia au ieşit la iveală după drenarea unui lac. VIDEO

Imaginea terifiantă a unei clopotniţe înconjurate de apele lacului Resia, din nordul Italiei, a devenit atât de faimoasă, încât a inspirat o carte şi un serial produs de Netflix, relatează joi Reuters.

Ruinele localităţii învecinate, care s-a aflat sub ape timp de mai bine de 70 de ani, au ieşit din nou la iveală.

Satul Curon, în care odinioară au trăit 900 de rezidenţi în 160 de locuinţe, a fost inundat în 1950 în vederea construirii unei hidrocentrale.

După descoperirea unor fisuri, lacul a fost temporar secat cu ocazia unor lucrări de reparaţii la nivelul barajului, expunând ruinele localităţii situate în provincia Tirolul de Sud, la graniţa cu Austria şi Elveţia.

Muncitorii au început lucrările de drenare a lacului în urmă cu câteva luni, iar în aprilie, în urma topirii unui strat de gheaţă, zona a fost complet secată.

Citește și
Andrea si bunicul sau
Moartea misterioasă a unui adolescent din Italia. S-a stins la o zi după bunicul său

Au ieşit la iveală mormane de cărămizi şi moloz, dar şi câteva trepte - tot ceea ce a mai rămas din satul Curon, care a inspirat un serial horror cu acelaşi nume, o producţie italiană difuzată pe platforma Netflix.

''A fost ciudat pentru mine când am păşit printre ruinele caselor, m-am simţit cuprinsă de curiozitate, dar şi de tristeţe'', a spus Lucia Azzolini, o localnică.

Hotelurile din această provincie italiană au rămas închise timp de mai multe luni din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus şi, ca urmare, doar foarte puţine persoane au putut să remarce ruinele localităţii Curon până când zona a început să fie din nou vizitată de turişti, odată cu relaxarea restricţiilor în Italia.

Atracţia turistică nu va mai fi însă vizibilă pentru mult timp. În urmă cu o săptămână, o companie din domeniul electricităţii a demarat operaţiunile pentru reumplerea lacului, iar peste câteva săptămâni ruinele satului vor fi din nou acoperite complet de apele barajului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult