Rubla a urcat la cel mai ridicat nivel față de dolar din ultimii 7 ani
Rubla a crescut cu 1,2%, până la 55,75 faţă de dolar, atingând mai devreme 55,44, cel mai ridicat nivel atins de la începutul lunii iulie 2015, potrivit News.
Rubla a avansat cu 0,6% la 58,49 unităţi faţă de euro, apropiindu-se de cel mai ridicat nivel din aproape cinci ani, de 57,10 unităţi pentru un euro, atins în mai.
Moneda rusă, care a devenit anul acesta cea mai performantă monedă din lume, este susţinută de veniturile mari ale Rusiei din exporturile de mărfuri şi de o scădere bruscă a importurilor, împreună cu interdicţia ca gospodăriile să îşi retragă economiile în valută.
Factorii de decizie au folosit forumul economic anual al Rusiei de la Sankt Petersburg, de săptămâna trecută, pentru a evidenţia puterea recentă a rublei.
Prim-vicepremierul rus recunoaște că rubla este supraevaluatăExistă îngrijorări că acest lucru ar putea afecta economia, care se îndreaptă către recesiune pe fondul sancţiunilor dure pentru ceea ce Moscova numeşte o ”operaţiune militară specială” în Ucraina.
Prim-vicepremierul Andrei Belousov a spus că rubla este supraevaluată, iar industria ar fi mai confortabilă dacă moneda ar scădea între 70 şi 80 de unităţi faţă de dolarul american.
Discuţia activă despre o rublă ”corectă” arată că există îngrijorări cu privire la impactul nivelului actual asupra bugetului şi importurilor, a declarat Dmitri Polevoi, director de investiţii la Locko-Invest.
Ministrul de Finanţe Anton Siluanov a declarat luni că trebuie stabilite reguli fiscale pentru a ajuta la formarea rezervelor şi la stabilizarea rublei.
În această săptămână, rubla ar putea să îşi extindă câştigurile, deoarece companiile vor trebui să plătească taxe, pentru care firmele axate pe export îşi convertesc de obicei veniturile în dolari şi euro.