S-a dus la mormântul părinților, apoi și-a găsit sfârșitul. Modul eroic în care un român a murit în Italia, la doar 29 de ani
Your browser doesn't support HTML5 video.
Și el, și cel pe care a vrut să-l ajute, un cetățean srilankez, au pierit înecați în apele râului Brenta.
Bogdan Ștefan Cristoiu, căruia prietenii îi spuneau Stefano, ar fi împlinit, marți, 30 de ani.
Tragedia a avut loc în apropierea localității Camposampiero, pe râul Brenta. Bogdan Ștefan Cristoiu, în vârstă de 29 de ani, trecea prin zonă când a văzut că un tânăr e gata să se înece în apele învolburate. Victima, un tânăr de 23 de ani din Sri Lanka, intrase după o minge. Ștefan, sportiv de performanță și înotător de mic, a sărit să-l salveze. Numai că a ajuns și el victima curenților puternici.
Vasile Benga, unchi: „El bazându-se că făcuse și înot, s-a aruncat să îl salveze, l-a prins de mână, i-a dat drumul când a văzut că îl trage, a încercat să se salveze, l-a tras și pe el la fund și așa s-a terminat istoria. A vrut să facă un gest eroic să îl salveze de la înec și s-au înecat amândoi”.
Mihai Benga, văr: „Înainte se dusese la mormântul părinților lui și, când se întorcea spre casă, a văzut tânărul și s-a aruncat după el. Acolo e un râu, curenții sunt foarte mari, când plouă tare are curenți puternici. A făcut înot de mic, mulți ani, de asta bănuiesc că a avut curajul ăsta să se arunce și să îl salveze”.
Au urmat căutări pe parcursul întregii zile și abia spre seară scafandrii au recuperat din râu trupul românului. A doua victimă a fost găsită după aproape 24 de ore.
Luni, românul a fost înmormântat în localitatea Curtaloro, acolo unde tocmai își cumpărase un apartament. Ștefan era orfan de ambii părinți și locuia în Italia de mai mulți ani. Era atlet al Federației Italiene Braccio di Ferro și multiplu campion la skandenberg. Mâine ar fi împlinit 30 de ani.