România, atenționată de Consiliul Europei că nu recunoaște legal relațiile între persoanele de același sex
„Comisarul și-a publicat observațiile scrise la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la cazul Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru și alte 12 cazuri împotriva României, care se referă la absența unui cadru legal pentru recunoașterea relațiilor stabile de același sex”, se arată în comunicatul oficial publicat de Consiliul Europei.
Comisarul Dunja Mijatović subliniază, în prinvința cuplurilor stabile de același sex, cu sau fără copii, că fac parte din diversitatea bogată a familiilor care alcătuiesc societățile noastre, indiferent dacă un stat le recunoaște sau nu. Comisarul mai reamintește că, în absența unei astfel de recunoașteri, li se interzice să se bucure pe deplin de dreptul lor la viața privată și de familie, astfel cum este garantat în Convenția europeană a drepturilor omului (articolul 8) și că acest lucru are un impact substanțial asupra vieții lor, transmite Calea Europeană.
Mijatović a adăugat faptul că statele ar trebui să permită cuplurilor de același sex recunoașterea juridică eficientă și nediscriminatorie sub formă de căsătorie civilă, uniuni civile sau parteneriate înregistrate.
Comisarul concluzionează prin faptul că „principiul egalității în fața legii impune ca recunoașterea legală să fie disponibilă partenerilor de același sex” și că „absența recunoașterii legale pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motiv de orientare sexuală”.
Consiliul Europei este cea mai mare organizație în materie de drepturi ale omului din Europa. Aceasta include 47 de state membre, dintre care 28 sunt state membre ale Uniunii Europene. Toate statele membre ale Consiliului Europei au aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, un tratat conceput pentru a proteja drepturile omului, democrația și statul de drept.