România a primit 3 miliarde € din partea CE, prin intermediul instrumentului SURE
România a primit trei miliarde de euro, Belgia - două miliarde de euro, Ungaria - 200 de milioane de euro, Portugalia - trei miliarde de euro iar Slovacia - 300 de milioane de euro, transmite Agerpres.
Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase, le va permite respectivelor state membre să facă faţă creşterilor bruşte ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menţinerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar menţionat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 şi destinate inclusiv lucrătorilor independenţi.
Cu sprijinul financiar acordat marţi, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde de euro în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul lunii noiembrie.
Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, Belgia va primi 7,8 miliarde de euro, Ungaria - 504 milioane de euro, Portugalia - 5,9 miliarde de euro, România - 4,1 miliarde de euro, iar Slovacia - 631 milioane de euro.
Cum funcționează instrumentul SURE
Sprijinul financiar acordat marţi este o consecinţă a celei de a treia emisiuni de obligaţiuni cu impact social în cadrul instrumentului UE SURE, care a fost supralicitată de peste 13 ori mai mult. Acest lucru s-a reflectat în preţuri avantajoase, ceea ce înseamnă că statele membre vor primi sub formă de împrumuturi mai mult decât vor trebui să ramburseze.
Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde de euro pentru 18 state membre. Viitoarele tranşe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligaţiuni.
Caracteristicile împrumutului acordat României sunt următoarele:
- perioada de tragere a sumelor împrumutului este de 18 luni de la data intrării în vigoare a Deciziei Consiliului Uniunii Europene (respectiv până la sfârşitul lunii martie 2022);
- împrumutul poate fi disponibilizat în maximum 8 tranşe;
- valoarea tranşelor şi calendarul de disponibilizare vor fi stabilite de Comisie, prin consultare cu statul membru; maturitatea medie a împrumutului este de 15 ani;
- împrumutul va fi acordat în aceiaşi termeni financiari în care Comisia s-a împrumutat de pe piaţă pentru disponibilizarea acestuia, la care se adaugă eventuale costuri/cheltuieli efectuate de Comisie pentru contractarea respectivei finanţări.
"Prioritatea noastră este de a salva atât vieţi omeneşti, cât şi mijloacele de subzistenţă ale acestora. UE mobilizează 100 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi acordate ţărilor din UE pentru a finanţa sistemele de şomaj tehnic. Le vom oferi astfel sprijin întreprinderilor , ajutându-le să îşi menţină angajaţii. Marţi, alte cinci state membre primesc finanţare prin SURE, 15 state membre beneficiind deja de o astfel de finanţare. În curând şi mai multe state vor putea beneficia de această oportunitate", a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen.
La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a afirmat: "După cea de a treia emisiune a obligaţiunilor cu impact social SURE săptămâna trecută, care s-a bucurat de un mare succes, distribuim astăzi încă 8,5 miliarde de euro pentru a ajuta lucrătorii şi întreprinderile din cinci state membre. Impactul social al crizei COVID-VID ar fi fost cu mult mai grav în absenţa unor plase de siguranţă puternice ale ţărilor europene, în special a programelor de şomaj tehnic. Sunt mândru că, prin SURE, Comisia Europeană sprijină în mod activ aceste sisteme şi măsuri similare pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă, ajutând milioane de cetăţeni să depăşească această perioadă dificilă".
Obligaţiunile emise de UE în cadrul SURE beneficiază de eticheta "obligaţiuni cu impact social". Cadrul menţionat le oferă investitorilor în aceste obligaţiuni certitudinea că fondurile mobilizate vor servi unui obiectiv cu adevărat social.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!