Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Român arestat pentru implicarea într-o fraudă de 722 de milioane de dolari în SUA

Un român din Germania a fost arestat pentru implicarea într-o fraudă cu criptomonede, de 722 de milioane de dolari și riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Pe lângă român, alți trei suspecți au fost arestați în SUA, în timp ce un al patrulea a reușit să scape.

Membri grupului din care făcea parte și acesta au păcălit mai multe persoane să investească într-o companie care mina  criptomonede, cu promisiunea că vor obține profituri uriașe. În realitate doar o mică parte era investită, iar restul banilor erau împărțiți de membri grupării, potrivit romania-insider.com.

"Cei arestați astăzi sunt acuzați că au folosit scheme elaborate pentru a atrage mii de victime să investească în compania lor de minat crptomonede, cu promisiunea unor profituri uriașe. Suspecții au făcut sute de milioane de dolari prin recrutarea continuă de noi investituri, pe parcursul mai multor ani, în timp ce și-au împărțit banii cu generozitate", a declarat Paul Delacourt, directorul-adjunct al FBI Los Angeles.

Potrivit sursei citate, bărbatul deține o companie IT în Reșita, care se ocupă cu minarea de criptomonede. În același timp, acesta este angajat al unei companii cu același profil, din Germania.

Citește și
Un copil român cu autism se bucură de reducerea completă a medicației în urma terapiei cu celule stem
Un copil român cu autism se bucură de reducerea completă a medicației în urma terapiei cu celule stem

Românul a fost arestat în Germania și riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari în cazul în care va fi găsit vinovat.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult