RIA: Occidentul ar putea pierde 288 de miliarde de dolari confiscând active ruse pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei
Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă Moscova ia măsuri similare ca represalii, a calculat duminică agenţia rusă de presă RIA, citată de Reuters.
Oficiali americani şi britanici pledează de câteva luni pentru eforturi de a confisca active ruse imobilizate în Belgia şi diferite oraşe din Europa cu scopul de a contribui la reconstrucţia din Ucraina, sperând ca liderii G-7 să convină asupra unei declaraţii ferme de intenţie în acest sens la reuniunea de la sfârşitul lui februarie, ce va coincide cu împlinirea a doi ani de la invazia rusă din Ucraina, au declarat surse pentru Reuters la finele lui decembrie.
Kremlinul afirmă că Moscova are la rândul său o listă cu active americane, europene şi altele care ar putea fi confiscate.
Potrivit datelor RIA care nu au putut fi verificate, UE, G7, Australia şi Elveţia aveau la finele lui 2022 investiţii în economia rusă în valoare totală de 288 de miliarde de dolari.
Din aceştia, ţările UE aveau active de 223,3 miliarde, mare parte deţinute formal de Cipru - 98,3 miliarde, dar şi de Olanda - 50,1 miliarde - şi Germania - 17,3 miliarde dolari.
Aceleaşi date mai arată că SUA aveau la sfârşitul lui 2022 în Rusia active în valoare de 9,6 miliarde de dolari, iar Japonia - 4,6 miliarde.