Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după atacul asupra centralei nucleare de la Zaporojie
Reuniunea a fost solicitată de premierul britanic Boris Johnson şi de asemenea de SUA, Franţa, Norvegia, Irlanda şi Albania, potrivit unor surse diplomatice citate de AFP.
Nu este clar dacă va putea fi adoptat vreun text la această reuniune, dat fiind că Rusia are drept de veto, potrivit Agerpres.
Conform Kievului, centrala a fost lovită în cursul nopţii de obuze trase de trupele ruse, care în cele din urmă au preluat controlul asupra ei. Conform Moscovei, trupele sale controlau zona încă din 28 februarie şi sabotori ucraineni au lansat în noaptea de joi spre vineri un atac într-o acţiune de provocare.
Un incendiu s-a declanşat în clădiri anexe ale centralei. Organismul ucrainean însărcinat cu securitatea nucleară a anunţat că incendiul a afectat un laborator şi o clădire pentru formare profesională, a fost stins şi nu a fost detectată nicio scurgere radioactivă.