Republica Moldova schimbă abrevierea din epoca sovietică pentru aeroportul din Chişinău. "Să scăpăm de moștenire"
Ministrul infrastructurii şi dezvoltării teritoriale, Andrei Spînu, a declarat că, începând cu 18 ianuarie, aeroportul din Chişinău va folosi abrevierea RMO - însemnând Republica Moldova - în locul denumirii din epoca sovietică KIV. Vechea abreviere era folosită ca o aproximare a denumirii capitalei moldovene în limba rusă (Kişinev), care a fost înlocuită în era post-sovietică de Chişinău, denumirea în limba română.
"Schimbarea unei abrevieri este o procedură destul de îndelungată şi durează de aproape un an", a declarat, pentru pentru ProTV Chișinău, Spînu.
"Scopul principal este să eliminăm denumirea rusească de KIV şi să scăpăm de moştenirea a ceea ce a însemnat numele Kişinev", a spus Spînu.
Româna, limba oficială în Republica MoldovaLimba română este singura limbă de stat în Republica Moldova, dar limba rusă este încă folosită pe scară largă.
Spînu a declarat că încercările de a găsi alte abrevieri care să reflecte numele post-sovietic al capitalei s-au lovit de dificultăţi, deoarece acestea erau deja folosite pe internet. "Cred că ne vom obişnui rapid cu noua abreviere care semnifică numele ţării noastre", a spus el.
Preşedinta proeuropeană Maia Sandu a denunţat invazia Rusiei în Ucraina şi a indicat Moscova drept principala ameninţare la adresa securităţii ţării sale. Luna aceasta, Uniunea Europeană a acceptat să înceapă negocierile de aderare atât cu Ucraina, cât şi cu Republica Moldova. Moscova a acuzat-o pe Sandu şi pe alţi oficiali moldoveni că sunt rusofobi.