Reportaj emoționant din Italia: ''Trebuie să-i suni și să le spui că a murit''
Your browser doesn't support HTML5 video.
Adică, Italia a depășit numărul cazurilor fatale, raportate oficial de China. Numărul persoanelor testate pozitiv, în Peninsulă, a trecut de 41 de mii.
Italia nu va scăpa, "mai devreme de trei luni", de aceasta pandemie, ne spune virusologul care conduce serviciul de boli infecțioase al celui mai mare spital din Milano.
Un reportaj dramatic, la secţia de terapie intensivă a spitalul din Treviglio, unde sunt îngrijiţi bolnavii în stare gravă, a fost realizat de un reporter italian pentru grupul TV Mediaset.
Asistentă: ''E dramatic, mai ales dacă starea lor nu se îmbunătăţeşte. Familile nu-i mai văd, aud doar o voce necunoscută la telefon, care le spune cum evoluează starea pacientului. Și, uneori, cum s-a întâmplat noaptea trecută, în miez de noapte trebuie să-i suni și să le spui că pacientul a murit. Asta înseamnă că nu-i vor vedea nici măcar trupul neînsuflețit. Este teribil când cineva îți spune să-l îmbrățișezi din partea lui. E neînchipuit de greu.''
Magda Tereblecea, asistent medical AŢI, Italia: ''Am fost copleşiţi, nici noi n-am ştiut la ce să ne aşteptăm. Frica de suferinţa pentru ca noi ştim, vedem zilnic foarte bine ce înseamnă suferinţa. Nouă ne este o frică cumplită sa nu ajungem pe un pat de spital, oricât de curajoşi am părea noi.''
Oraşul Bergamo, acum epicentrul pandemiei din Italia, este sufocat de numărul foarte mare de victime. Camioanele militare transporta sicrie cu trupuri neînsufleţite, către alte localităţi din nordul Italiei.
În Italia, crematoriile sunt deschise 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Ba chiar sunt nevoiți să țină sicriile unele peste altele în biserici, până când se face loc în crematorii. Oamenii mor singuri. Rudele nu sunt lăsate să-i mai vadă pentru ultima oară, pentru că virusul e atât de contagios.
Este relatarea sumbră a unei tinere mame din America, aflată în izolare cu copii, într-o suburbie din Milano.
Premierul Giuseppe Conti a anunţat că perioada de carantină, la nivel naţional, va trebui prelungită dincolo de termenul iniţial, care era sfârşitul acestei luni.
Autorităţile italiene iau în considerare înăsprirea măsurilor care restricţionează deplasările după ce date adunate de la telefoane mobile arată că prea mulţi cutreiera străzile.
În ultimele 24 de ore, s-au dat peste 8.000 de amenzi. Interzicerea completă a activităţilor în aer liber trebuie luat în considerare, a declarat un ministru.
Attilio Fontana, preşedintele Lombardiei: ''Prieteni, nimeni nu vă cere să faceţi un sacrificiu atât de mare fără să aibă sens. Vă rugăm să vă sacrificaţi pentru a salva vieți omenești. Poate nu înțelegeți încă, dar de fiecare dată când părăsiți casa este un risc atât pentru dumneavoastră, cât și pentru ceilalți.''
Aproape toţi cei care au murit în Italia din cauza coronavirusului sufereau deja de alte boli, potrivit unui nou studiu efectuat de Autoritatea naţională de Sănătate din Peninsula, citat de Bloomberg.
Bărbie Nadeau, CNN ITALIA: ''Media de vârstă a celor care au murit din cauza coronavirusului rămâne 80 de ani. Cei mai mulți dintre cei decedați, dacă nu chiar toți, aveau probleme medicale pre-existente, unii aveau chiar 2-3 patologii. Am aflat că, în marea majoritate a cazurilor, trec doar 8 zile între apariția simptomelor și deces.''
Din fericire vin şi veşti bune, care ne dau speranţă. Daniela Buzatu, prima româncă depistată cu coronavirus în Italia, a anunţat astăzi pe pagina sa de Facebook că s-a vindecat, după ce două teste consecutive au ieşit negativ.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!