Regiunea Herson, parţial cucerită de ruși. Zelenski, mesaj către UE: "Dacă nu ne ajutaţi, războiul va fi la porţile voastre"
''Dacă dumneavoastră, stimaţi lideri europeni, lideri mondiali, lideri ai lumii libere, nu ne ajutaţi, şi nu ne ajutaţi bine, mâine războiul va ajunge la porţile voastre'', a avertizat, într-un discurs transmis pe Facebook, Zelenski.
Într-un alt mesaj, pe Twitter, acesta a menţionat că i-a cerut preşedintelui francez Emmanuel Macron crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv deconectarea acesteia de la sistemul SWIFT de tranzacţii financiare, şi alte măsuri care să poată ''opri agresorul''.
La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat ''abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev'' faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat joi dimineaţă o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri cu rachete de înaltă precizie asupra infrastructurii militare ucrainene, urmate de o ofensivă terestră pe mai multe fronturi.
Trupele ruse au cucerit o centrală hidroelectrică
În timp ce luptele se apropie de capitala Kiev, unde un aerodrom a fost cucerit de forţele ruse, autorităţile ucrainene au anunţat în cursul serii că au pierdut controlul şi asupra unor zone din sudul ţării.
Conform unor surse ucrainene, un canal şi o centrală hidroelectrică au fost de asemenea capturate de trupele ruse. Există acum temerea unei ofensive şi asupra oraşului-port Odesa.
Conform administraţiei din Herson, această regiune din sud este în prezent prezent parţial sub controlul trupelor ruse, inclusiv oraşul Ghenicesk, iar în urma atacurilor armatei ruse au fost ucişi 13 civili, dintre care doi copii, şi nouă soldaţi ucraineni.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , herson , Volodomir Zelenski
Dată publicare: 24-02-2022 19:22