Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Refugiații ucraineni din 10 țări europene, printre care și România, invitați să spună cum au fost tratați în UE

Refugiaţi ucraineni din zece ţări europene, printre care şi România, sunt invitaţi să răspundă la un chestionar online prin care autoritățile europene încearcă să afle cum au fost tratați de statele UE în care au solicitat protecție.

Scopul studiului lansat marţi de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene este de a vedea ce se poate îmbunătăţi în felul în care sunt primiţi refugiații, în condiţiile în care milioane de oameni au fost forţaţi să părăsească Ucraina din cauza războiului declanşat de Rusia.

Persoanele vizate sunt atât adulți – cu precădere femei – cât și adolescenți, cu vârste cuprinse între 16-17 ani. 

Întrebările acoperă subiecte legate de muncă, educație, cazare și asistență sanitară. Chestionarul include, de asemenea, întrebări legate de învățarea limbii țării gazdă, integrare, experiențe de discriminare și rasism. Chestionarul poate fi completat în trei limbi: ucraineanăengleză sau rusia.

Sondajul, care se va încheia în septembrie, se desfăşoară în 10 state: Bulgaria, Cehia, Estonia, Germania, Italia, Polonia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria.

Rezultatele vor fi făcute publice în 2023 și vor sta la baza recomandărilor pe care le va face FRA Uniunii Europene şi statelor membre pentru a-şi îmbunătăţi acţiunile de sprijin pentru persoanele strămutate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult