Recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în Franța. Unde au fost înregistrate 42,6 grade
Potrivit valorilor provizorii înregistrate la ora 17:00 (15:00 GMT), termometrul a afişat 39,3 grade Celsius la Brest (recordul anterior fiind de 35,1 grade Celsius, înregistrat în august 2003), 39,5 grade Celsius la Saint-Brieuc (38,1 grade Celsius, recordul precedent înregistrat în august 2003), 42 grade Celsius la Nantes (faţă de 40,3 grade Celsius, în iulie 1949) şi 42,6 grade Celsius la Biscarrosse (41,7 grade Celsius, precedentul record înregistrat în iunie 2022).
De asemenea, în Marea Britanie, unde a fost emis pentru prima dată în istorie "cod roșu", autoritățile au avertizat asupra "riscului mortal" pe care îl poate pune canicula. Între timp, incendiile de vegetație fac prăpăd, mai ales în Franța și Spania.
În Spania, flăcările au mistuit, în total, în ultimele zile, peste 5.000 de hectare de teren. Sunt și două victime, cel puțin, inclusiv un pompier care a murit, aseară, pe frontul focului.