Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția tranșantă a Turciei la sancțiunile SUA. Ofensiva în Siria continuă „cu sau fără susținerea lumii”

Turcia a anunţat marţi că îşi va continua operaţiunea militară în nordul Siriei "cu sau fără susţinerea" lumii şi denunţă "târgul murdar" încheiat între forţele kurde şi regimul de la Damasc, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Vom continua să luptăm cu toate grupurile teroriste, inclusiv DAESH (acronim arab pentru gruparea Statul Islamic - n.r.), fie că lumea acceptă sau nu să ne susţină", a declarat pentru AFP directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun.

El a acuzat miliţiile kurde YPG, pe care Turcia încearcă să le dezrădăcineze din zonele pe care le controlează în nord-estul Siriei, "au vizat deliberat civili la frontieră, inclusiv jurnalişti, înainte de a încheia un târg murdar cu regimul Assad".

Forţele regimului Bashar al-Assad au început să se desfăşoare marţi în anumite sectoare din nordul Siriei pe care nu le controlau, în urma unui acord cu autorităţile kurde vizând limitarea ofensivei turce.

Deşi considerate "teroriste" de Ankara, miliţiile YPG sunt aliate ale Occidentului în lupta împotriva jihadiştilor SI, de unde şi condamnarea internaţională provocată de ofensiva turcă.

Citește și
erdogan
Erdogan critică țările occidentale care „dau lecții” privind lupta împotriva ISIS

Fahrettin Altun a afirmat că Ankara şi Washingtonul "sunt de acord asupra necesităţii de a combate şi împiedica revitalizarea DAESH", dar acuză precedenta administraţie americană a lui Barack Obama că a "subcontractat" această luptă unei "organizaţii teroriste", în speţă YPG.

Aceste declaraţii au loc a doua zi după un avertisment ferm al preşedintelui Donald Trump, care a cerut Turciei să pună capăt operaţiunii sale militare lansate pe 9 octombrie şi a anunţat o serie de sancţiuni.

Secretarul american al apărării Mark Esper a denunţat şi el dur luni ofensiva militară turcă "inacceptabilă", estimând că ea a dus la "la eliberarea a numeroşi deţinuţi periculoşi" din rândul SI.

Altun a acuzat "responsabili americani" că răspândesc informaţii false privind situaţia din nordul Siriei şi că "ascund crimele comise de filialele siriene ale PKK".

"Nu este un secret că cariera a numeroşi responsabili americani, militari şi civili, depinde de perpetuarea ameninţării DAESH în Siria", a adăugat el.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult