Reacția premierului Bulgariei, după ce Rusia a oprit furnizarea gazelor. „Acum avem alternative”
"În urmă cu câteva luni, nu am fi luat în calcul vreodată să fim fără gaze ruseşti, dar acum avem alternative", a declarat Kiril Petkov, din Irpin, o periferie a Kievului devastată de ocupaţia rusă în martie. "Dacă Bulgaria are o alternativă, toată lumea în Europa trebuie să poată face la fel. Noi trebuie să fim mai puternici, noi trebuie să fim fermi", a mai spus Pektov joi, în Ucraina.
De miercuri, Bulgaria şi Polonia sunt aprovizionate cu gaze "de vecinii lor din UE", după suspendarea livrărilor de către gigantul energetic rus Gazprom, potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a denunţat un "şantaj" al Moscovei.
Miniştrii europeni pentru energie se vor reuni în 2 mai într-o "sesiune extraordinară" pentru a discuta despre această situaţie, a anunţat preşedinţia franceză a Uniunii Europene.
Gazprom a anunţat miercuri că şi-a suspendat toate livrările de gaze spre Bulgaria şi Polonia, afirmând că aceste două ţări, membre ale NATO şi UE, nu efectuaseră plata în ruble, aşa cum ceruse Vladimir Putin în martie.
Companiile europene care acceptă să plătească gazele ruseşti în ruble ar încălca sancţiunile UE şi s-ar expune unui risc juridic "ridicat", a avertizat şefa executivului european.