Reacția oficială a Israelului după ce ONU a cerut încetarea imediată a focului. A anunțat când va opri războiul din Gaza
"Nu avem dreptul moral să oprim războiul atât timp cât mai sunt ostatici în Gaza", a declarat Yoav Gallant înaintea unei întâlniri cu consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, şi cu secretarul de stat american, Antony Blinken.
Guvernul israelian a apreciat luni că abţinerea SUA în timpul votării rezoluţiei ONU în favoarea unei încetări a focului năruie eforturile sale de război şi de eliberare a ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza, premierul israelian Benjamin Netanyahu decizând în acest context să nu trimită o delegaţie israeliană aşteptată la Washington.
"Această retragere năruie atât efortul de război, cât şi eforturile vizând eliberarea ostaticilor, pentru că aceasta dă speranţe Hamas că presiunea internaţională îi va permite să obţină o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor noştri", susţine într-un comunicat biroul premierului Netanyahu.
După cinci luni şi jumătate de război, Consiliul de Securitate al ONU a cerut pentru prima oară o încetare imediată a focului, după abţinerea de la vot a SUA, aliat al Israelului, care s-a opus prin veto proiectelor de rezoluţii anterioare.
Departamentul de Stat: ”Acest tip de invazie pe scară largă ar fi o eroare”Preşedintele american Joe Biden i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să trimită o delegaţie la Washington pentru consultări cu privire la planurile Israelului de a lansa o ofensivă pe scară largă asupra oraşului Rafah din Fâşia Gaza, căreia Washington i se opune.
SUA s-au declarat luni "extrem de dezamăgite" faţă de anularea vizitei delegaţiei israeliene de rang înalt, o decizie care ar putea tensiona şi mai mult relaţia deja tensionată între Israel şi marele său aliat, notează AFP.
În acest context, SUA au afirmat luni că vor găsi o cale de a avertiza Israelul împotriva unei ofensive la Rafah.
"Credem că acest tip de invazie pe scară la largă ar fi o eroare", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, subliniind că secretarul de stat Antony Blinken va discuta despre Rafah cu ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, care se află la Washington.
Sursa: Agerpres
Etichete: razboi , israel , ONU , rezolutie , incetare a focului
Dată publicare: 25-03-2024 20:13