Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacţia NATO la anunţul SUA privind retragerea din Tratatul INF. "Rusia nu a oferit explicaţiile necesare"

Rusia nu a oferit o explicație transparentă cu privire la racheta Novator 9M729, NATO considerând că, cel mai probabil, este încălcat tratatul INF, a declarat românca Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, potrivit TASS.

"Aliaţii NATO au ridicat, în mod repetat, îngrijorări legate de lipsa de respect a Rusiei cu privire la angajamentele sale internaţionale, inclusiv Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF), care a fost semnat în 1987 între Statele Unite şi Uniunea Sovietică", a precizat Oana Lungescu.

 "La summitul NATO din iulie (în Bruxelles), Aliaţii au accentat faptul că Statele Unite îşi respectă obligaţiile conform tratatului INF, în timp ce un anumit tip de comportament de pe parcursul mai multor ani a dus la răspândirea unor îndoieli cu privire la respectarea lui de către Rusia", a mai precizat Purtătorul de Cuvânt al NATO.

Făcând referire la încălcarea tratatului de către Rusia, Oana Lungescu a menţionat în mod direct rachetă de croazieră Novator 9M729. Armă a cărei existenţă a fost negată de către Rusia în repetate rânduri.

Citește și
Rusia, racheta Topol
Ce implicatii ar putea avea pentru Romania retragerea SUA din Tratatul INF

Foto: Oana Lungescu și Generalul Mark van Uhm

"După mai mulţi ani de negare şi confuzie, Rusia a recunoscut recent existența sistemului de rachete fără să ofere explicaţia transparentă necesară. În absenţa unui răspuns credibil din partea Rusiei cu privire la această rachetă, Alliați consideră că cea mai plauzibilă evaluare este faptul că Rusia încalcă tratatul INF", a mai completat ea.

Potrivit estimărilor, racheta Novator 9M729 (denumirea NATO este “SSC-8”) are o rază de acţiune de minimum 482 de kilometri şi de maximum 5.471 de kilometri. În condiţiile în care tratatul interzice rachetele cu raze de 500 de kilometri şi de 5.500 de kilometri.

Între timp, consilierul pe probleme de securitate naţională al lui Donald Trump se va întâlni, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta situaţia tratatului INF.

În prealabil preşedintele american Donald Trump a anunţat deja că vă scoate Statele Unite din tratat. El nu a exclus, însă, semnarea unui nou tratat care să includă şi China, o evoluţie care ar rezolva parţial nemulţumirea lui Vladimir Putin cu privire la faptul că tratatul INF nu include şi alte ţări deţinătoare de rachete cu raza intermediară.

Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare a fost semnat în 1987 de către preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Scopul lui fiind de a reduce riscul unei confruntări nucleare între NATO şi Rusia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult